Sa ne reamintim de cei care au patimit pentru idealul de unitate nationala!

luni, 23 noiembrie 2015

Lista masonilor din România


Raportul SRI (ceva mai vechi pana apare altul nou –n.r.) arata ca “Marea Loja Naţionala din Romania, condusa de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizata cu sprijinul direct a criptocomuniştilor romani” si de asemenea ca “Masoneria romana, „fiica zvapaiata” a Kremlinului este o organizatie secreta parapolitica, bine ancorata in toate zonele societatii romanesti, de la administratie si servicii secrete pana la diplomatie si biserica. Prin aderarea la grupurile infractionale organizate sub „cupola” M.L.N.R., nenumarati frati masoni au adus atingere sigurantei nationale, facandu-se vinovati de conspirare impotriva statului roman si a interesului national.”Lista celor mai importanti “venerabili” din Bucuresti cu tot cu Lojele de care apartin si afacerile sau functiile lor in institutii publice – asa-numita “Lista a lui Roncea”
Alexandru Dăescu (Loja Concordia) – director în cadrul Institutului Ana Aslan2. Pierre de Hillerin (Loja Delta Dunării) – director al Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport3. Vlademir Georgescu (Loja Nicolae Bălcescu) – profesor universitar4. Nicu Alifantis (Loja Nomine Mircea Sion) – artist5. Mihai Oancea (Loja Ieroboam) – afaceri imobiliare6. Bogdan Pârvanu (Loja Bucureşti) – arhitect şef al Primăriei sector 2 Bucureşti7. Adrian Bălan (Loja Meşterul Manole) – afaceri imobiliare8. Andrei Toma (Loja România Unită – preşedinte de regiune la Asociaţia Naţională a Cluburilor Lions9. Ştefan Chiocinaru (Loja I.C. Brătianu) – profesor de ştiinţe politice, jurnalist, doctor în drept internaţional10. Mircea Neacşa (Loja Carol Davila) – director în cadrul Televiziunii Române11. Victor Teodor Iovici (Loja Scara lui Iavov) – viceprimar al Municipiului Bucureşti, membru în conducerea PRM12. Bogdan-Dimitrie Niculae (Loja Cavalerii Sf. Raphael) – medic specialist dermatolog, preşedinte Asociaţia Română Anti-Aging Lasermed13. Cornel Hagiescu (Loja Echerul de Aur) – manager casa de producţie IMAGINA14. Mircea Perpelea (Loja William Preston) – director în cadrul Băncii Naţionale a României, fost prefect al judeţului Vâlcea15. Octavian-Mircea Grozea (Loja Romana) – om de afaceri, MTG MANAGEMENT SOLUTIONS, PRICE JOY şi LCT OPTICAL COMMUNICATION16. Liviu Poenaru (Loja Lumina) – avocat17. Ionel-Cristinel I. Deaconescu (Loja Etica) – consilier PDL în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, om de afaceri18. Adrian Dimitriu (Loja Memphis) – om de afaceri, RCS INTERNATIONAL FORWARDING19. Nicolae Efimov (Loja Gheorghe Comănescu) – director Spitalul CFR 2, doctor în ştiinţe medicale (ortopedie)20. Florin Stoenescu (Loja Calea Inimii) – secretarul Comisiei de Istorie a Centrului Academic de Studii Hermeneutice21. Dinu Albu (Loja Albert Pike) – medic primar obstetrică-ginecologie, Spitalul Clinic Panait Sârbu22. Cristian Piedone Popescu (Loja Lumină şi Adevăr) – primar al sectorului 4 Bucureşti23. Dan Dumitru (Loja Templul Umanităţii) – reprezentant al firmei americane ENRON în Romania, fost ofiţer SIE, fost şef al Oficiului pentru Gestionarea Relaţiilor cu Republica Moldova din Guvernul României24. Leonard Lucian Bădică (Loja Lux et Veritas) – om de afaceri, BIP TELECOM, fost ofiţer M.Ap.N.25. Liviu Ionescu (Loja Excelsior) – om de afaceri, Creativit Biz şi imobiliare26. Aurel Teodorescu (Loja Solomon) – director al Direcţiei Migraţie din Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor (detaşat din funcţia de consilier în cadrul M.A.I. în subordinea secretarului de stat pe Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene), soţul Danielei Nicoleta Andreescu (Secretar General al Guvernului), fost ofiţer de securitate înainte de 1989, fost director de departament în Primăria Municipiului Bucureşti (demis urmare unui scandal cu spaţii comerciale), fost comisar în Garda Financiară (demis urmare unui dosar penal de contrabandă cu cetăţeni arabi), fost director adjunct la Direcţia de Supraveghere şi Control Financiar din Direcţia Generală a Vămilor (demis urmare faptului că a fost cercetat penal în dosare cu Omar Hayssam şi implicării ca cercetat penal în Dosarul Ţigareta II), fost director al Direcţiei de Audit din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (demis în 2003 şi anchetat de Parchetul Naţional Anticorupţie împreună cu Preşedintele CNAS Eugen Ţurlea), fost director adjunct şi director al Oficiului pentru Migraţia Forţei de Munca în perioada 2003 – 2006 (implicat în scandalul contractelor de muncă cu străinătatea şi în cel al adeverinţelor medicale de la CARITAS), fost membru PD (a demisionat urmare faptului că CNSAS a emis decizie de fost ofiţer de securitate)27. Jenică Poenaru (Loja Demnitate şi Frăţie) – om de afaceri, Atlas Airlines şi preşedinte al Confederaţiei Patronatului Român, fost director al Aeroportului Băneasa în 1989, fost director general al Autorităţii Aeronautice Civile Române28. Constantin Mincu (Loja Luceafărul Libertăţii) – avocat29. Narcis Copcă (Loja Novus Ordo) – Managerul Spitalului “Sf. Maria” din Bucureşti, prof. univ. dr. în ştiinţe medicale30. Constantin Onişor (Loja Grifin) – general de brigadă (în rezervă), fost comandant al Şcolii Militare de Aplicaţii pentru Tancuri „Mihai Viteazu”, fost comandant al Garnizoanei Piteşti (destituit urmare unui scandal de hărţuire sexuală)31. Marius Chervase (Loja Logos) – ofiţer de poliţie, conf.univ.dr. la Academia de Poliţie, vicepreşedinte al Corpului Naţional al Poliţiştilor – Departamentul Academia de Poliţie32. Corvin Nedelcu (Loja Izvorul Înţelepciunii) – secretar general al Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, fost ofiţer M.Ap.N., fost ofiţer S.P.P., fost jurist al UPETROM Ploieşti (utilaj petrolier – fost 1 MAI Ploieşti), fost vicepreşedinte al ROVIT S.A. Valea Călugărească (vinuri), fost consilier şi secretar general adjunct la Ministerul Dezvoltării Regionale33. Mihnea Paul Popescu (Loja Iris) – om de afaceri, preşedinte CASINO LIFE & BUSINESS MAGAZINE34. Marc Huot (Loja Memento Mori) – preşedinte Wirquin Romania (parte a holdingului Wirquin Plastiques din Franţa care a cumpărat Urbis Sanitare)35. Ioan Grigore Popa (Loja Enoch) – consilier PDL la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, fost viceprimar al Municipiului Bucureşti, fost director al O.P.S.P.I., fost proprietar al Rasco Traffic (vândut grupului UTI, actual UTI Rasco, firmă care gestionează semaforizarea Capitalei)36. Mihai Butucaru (Loja Morphosis) – Arhitect, Preşedintele Fedraţiei Române de Yachting37. Dacian Cerneştean (Loja Heliopolis) – om de afaceri, societatea de brokeraj în asigurări Eos Risq Romania38. Enache Jiru (Loja Adrian Dohotaru) – om de afaceri, membru în Consiliul de Administraţie la CEC, fost secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice, fost preşedinte al CEC, fost preşedinte al MKB Romexttera Fond de Pensii, fost preşedinte al comisiei de selecţie a administratorului pentru Fondul Proprietatea39. Dumitru-Stoica Şeicaru (Loja Edmond Nicolau) – om de afaceri, Constyle Company40. Şerban Savu (Loja Lumina Lex) – artist41. Adrian Oghină (Loja Costin Mihăescu) – om de afaceri imobiliare, fost viceprimar al Primăriei sector 1 Bucureşti, membru PNL42. Ion Pârgaru (Loja Nat Granstein) – om de afaceri, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industie, fost deputat PDSR, fost director general în Ministerul Economiei, actual membru PNL Gorj43. Dan Medeanu (Loja Atlantida) – scriitor şi ziarist44. Ionel Dumitru (Loja Hermes Trimegistus) – om de afaceri (papetărie şi birotică), Dumitru Business House45. Ion Biriş (Loja Noua Românie) – om de afaceri, Clubul Office46. Daniel Goşea (Loja Philadelphia) – director în Ministerul Afacerilor Externe47. Viorel Ţigănescu (Loja Cezar Bolliac) – profesor, fost inspector adjunct al Inspectoratului General al Municipiului Bucureşti48. Dan Docan (Loja Legenda lui Hiram) – om de afaceri, cafeneaua Otro Cafe, agenţie plasare dansatoare şi femei pentru escort în străinătate printr-o firmă din Braşov împreună cu un patron de hotel local, fost informator al Securităţii, fost director general Imprimeria Naţională, fost secretar la Primăria Sector 3 şi la Primaria Sector 5 din Bucureşti, fost judecător49. Herve Madramany (Les 3 Lys) – om de afaceri, arbitru internaţional de tenis50. Petre Terzi (Loja Academica) – profesor universitar51. Stelian-Alexandru Panescu (Loja Benjamin Franklin) – om de afaceri, Smart Sigma52. Daniel Mihail Tudor (Loja Luca Pacioli) – Director Executiv Adjunct pentru Activitatea de Inspecţie Fiscală la Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiul Bucureşti53. Alexandru Vitălaru (Loja Constantin Mavrocordat) – medic veterinar, profesor Facultatea de Medicină Veterinară54. Ion-Bogdan Teodor Georgescu (Loja Cantacuzino) – doctor în ştiinţe medicale, şef disciplină la Facultatea Titu Maiorescu, medic primar stomatolog55. Dan Brebeanu (Loja Sothis) – om de afaceri, Ghmc-Mineral Grup56. Eugen Matzota (Loja Lanţul Masonic) – om de afaceri, MATZOTA Group57. Mihai Neicu (Loja Veritas) – om de afaceri, Nei Guard, membru PDL, membru în Consiliile de Administraţie la RATB şi REBU58. Constantin Dinulescu (Loja Magistri Lapidum) – artist59. Adrian Petre Pascu (Loja Osiris) – om de afaceri, Geotop 2001 (implicată în scandalul cu cadastrarea judeţului Constanţa, legat de Miron Mitrea şi Nicuşor Constantinescu)60. Nicuşor Dedu (Loja Ulpia Traina) – om de afaceri, Deltarom (implicată în scandalul incineratorului de la Bod, Braşov)61. Mihail Vicenţiu Ivan (Loja Noua Europă) – profesor universitar62. Florian Pinţă (Loja Giuseppe Garibaldi) – general-locotenet în rezervă, fost şef de stat major al Armatei 1 (1998-2000), fost şef al Corpului 1 Armată Teritorial – noua denumire a Armatei 1 (2000-2001), fost comandant al Brigăzii 282 Mecanizate (2001-2003), fost director al Statului Major al Forţelor Terestre (2003-2004) şi locţiitor al şefului Statului Major General (2004-2006), fost comandant al Comandamentului 2 Operaţional Întrunit “Mareşal Alexandru Averescu” (fosta Armată a II-a), dislocată în Buzău (2006 – 2008)63. Eugen Gheorghe (Loja Călugăreni) – fost director în Direcţia Generală a Vămilor, consilier PDL la Consiliul Local Sector 664. Virgil Nadolu (Loja Agora) – vicepreşedinte Uniunea Practicienilor de Protecţia Mediului din România65. Alberto Matei (Loja Tatra) – om de afaceri, A&E Audit Financial Consulting66. Dinu Săraru (Loja Luceafărul) – romancier, publicist şi dramaturg, fost redactor la “Radiodifuziunea Română”, fost secretar general de redacţie la Revista Secolul 20, fost jurnalist, la ziarul “Scânteia Tineretului”, fost secretar general de redacţie la revista Luceafărul, fost şef al “Publicaţiilor Televiziunii Române”, fost redactor-şef adjunct si apoi redactor şef al “Redacţiei Culturale a TVR”, fost director al “Teatrului Mic” şi “Teatrului foarte Mic” anii (1977-1990), fost director al “Teatrului Naţional “Ion Luca Caragiale” din Bucureşti (2001 – 2004)67. Vasile Condoiu (Loja Anderson 1723) – şef birou la Oficiul Român pentru Imigrări din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, fost director interimar al Oficiului68. Mihai George Staicu (Loja Opera Magna) – om de afaceri, LUNA COMMUNICATIONS69. Aurel Curdov (Loja Cavalerii Sf. Andrei) – secretarul general al sindicatului de la Tarom70. Dan Anghel (Loja Constantin Bărbulescu) – bioterapeut71. Ioan Lixandru (Loja Cavalerii României) – vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România, fost director general al Tarom72. Relu Leonid Manguta (Loja Tracia) – om de afaceri, Maneuro73. Gabriel Mihalache (Loja Lâna de Aur) – director al Sucursalei de Transport Bucureştii Noi a Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat”74. Andrei Sluşărencu (Loja Hiram) – om de afaceri, ROBINSON TURISM75. Cornel Purcărea (Loja Constantin Brâncuşi) – om de afaceri cereale, fost director executiv al societăţii Romagro, fost ofiţer M.Ap.N.76. Gabriel Giurgiu (Loja Sf. Ioan) – jurnalist77. Gheorghe Gogescu (Loja Les Sages d’Heliopolis) – artist decorator78. Raymond Marin (Loja Millenium) – vicepreşedinte Vodafone79. Emil Săndulescu (Loja Toleranţă şi Fraternitate – fizician, membru al Academiei Române, fost deputat PNŢCD80. Lucian Diaconescu (Loja Columna) – medic chirurg ortoped la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” din Bucureşti81. Eduard Matei (Loja Gaudeamus) – om de afaceri, fost preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor82. Mircea Gheordunescu (Loja Server Frenţiu) – fizician, fost adjunct al directorului Serviciului Român de Informaşii (1997-2001), fost consul general al României la Milano (2002-2007)83. Gheorghe Vâlceanu (Loja Humanitas) – avocat84. Florin Ghiulbenghian (Loja Sfinx) – om de afaceri, casele de schimb valutar şi consignaţiile Edmond, revoluţionar85. Paul Popovici (Loja Titu Maiorescu) – profesor universitar86. Valentin Lolea (Loja Dreptate şi Frăţie) – om de afaceri, Loreto Exim (Tatra Romania)87. Nicu Rădulescu (Steaua Polară) – om de afaceri turism, preşedinte la Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România88. Mircea Vasile Popescu (Loja România Modernă) – vicepreşdinte Curtea de Conturi89. Traian Popescu (Loja Demnitatea Românească) – om de afaceri, ARBOmedia90. Nicolae Rădulescu-Botică (Loja Egalitatea) – avocat91. Daniel Gruia (Loja Steaua României) – Director General Adjunct al Direcţiei Generale de Tehnologia Informaţiei din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală92. Adrian Panaghianu (Loja Lumina Masonică) – director Apa Nova93. Doru Dragomir (Loja Fiii României) – om de afaceri, Innerlook94. Constantin Berevoianu (Loja Prometeu) – director Apa Nova95. Mircea Chelaru (Zamolxis) – general de corp de armată cu patru stele în rezervă, fost Şef al Marelui Stat Major, fost comandat al Corpului 10 Armată “Ştefan cel Mare” din Iaşi, fost preşedinte ale PUNR, fost vicepreşedinte al Partidului Conservator96. Mugurel Dragoş Jianu (Loja Horus) – avocat97. Mustafa Oral (Loja Isik) – om de afaceri în domeniul consultanţă, acuzat în dosarul spionilor economici (Stamen Stancev, Vadim Benyatov)98. Iuliu Stocklosa (Loja C.A. Rosetti) – om de afaceri, East Electric99. Cristian Turculeasa (Loja Cavalerii Templului) – om de afaceri, ALCRIS TRANSCOMEXIM100. Victor Racolţa (Loja Balcani) – om de afaceri, ENEAS101. Adrian Motomancea (Loja Kogaion) – profesor universitar102. Ştefan Blaj (Loja Hermes) – general de brigadă medic, şef de secţie la Spitalul Militar Central, conferenţiar universitar doctor la UMF “Carol Davila” din Bucureşti, specialitatea boli interne şi gastroenterologie103. Marian Nasty Vlădoiu (Loja Tăcerea) – avocat, preşedintele Camerei de Comerţ România – Israel, preşedinte Asociaţia Română de Luptă Antiterorism; s-a lansat în masonerie ca ginere al lui Dorin Voinea, fost Pro-Mare Maestru al MLNR în perioada Bebe Comănescu; după ce Dorin Voinea a pierdut funcţia, a divorţat deşi avea 2 copii gemeni; în prezent Dorin Voinea este membru al Tribunalului Masonic;104. Ion Smeeianu (Loja I.G. Duca) – om de afaceri IT&C şi telecom, fost secretar de stat la Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei, fost preşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Comunicaţii
SANATATE: In ciuda secretomaniei care insoteste activitatea masonilor, exista informatii certe ca acestia sint puternic reprezentati si la virful sistemului sanitar. Numai in Senatul Universitatii de Medicina, se zice, ar fi 12 masoni, iar dintre sefii de spitale, majoritatea fac parte dintr-o Loja sau alta.
Printre acestia, putem sa-i enumeram pe Eugen Pascal Ciofu, Ovidiu Bajenaru, Petru Calistru, Leon Zagreanu, Eugen Bratucu (director la Caritas), Sorin Simion (director al Spitalului Colentina), Mihai Coculescu, Laurentiu Mircea Popescu (zis “don Lorenzo”, senator PSD si rector). In rindul medicilor, celebru este cazul doctorului Irinel Popescu (gradul 33). Si tot medic-mason este si doctorul Alexandru Ciocilteu.
Mason renumit (din tagma medicilor) este si Constantin Balaceanu-Stolnici (presedintele Jokey Clubului Roman). Chiar si de-a dreapta premierului Nastase avem un medic mason de rang inalt: doctorul-consilier Dan Georgescu, fost secretar de stat in “guvernul Dascalescu” si fost membru a CC al PCR.
DIPLOMATIE: In acest domeniu care presupune contacte internationale, masonii au avut intotdeauna o reprezentare puternica. Consilieri, consuli, atasati de toate felurile, secretari de stat… S-a ajuns chiar pina la nivel de ministri de externe.
Cel mai renumit mason dintre diplomatii actuali este celebrul astronaut Dumitru Prunariu, ambasadorul Romaniei la Moscova. Conform revistei “Forum masonic”, Prunariu este “Cavaler Templier, grad pe care l-a dobindit in Florida, SUA”. Primul (si pina acum singurul) roman care a zburat in spatiu “detine functia de Grand King in Marele Capitul de Masoni ai Arcului Regal din Romania”, avind “gradul 32 in Ritul Scotian” si fiind “Maestru Venerabil al Respectabilei Loji “Roza Vinturilor” din Orientul Bucuresti”.
“GRADATII”: Pentru ca, prin “constitutia Masonica”, se inchina Marelui Arhitect, masonii isi mai spun, intre ei sau in diverse mesaje secrete, “arhitectii”. Printre “arhitectii” din Ministerul Administratiei si Internelor si din Ministerul Apararii Nationale se numara:
- generalul Virgil Ardelean (Quattuor Coronati), seful Directiei de Informatii si protectie Informativa (fosta UM 0962, fosta “Doi si"un sfert”);- Colonelul Olimpian Ungherea (Quattuor Coronati), redactor la revista “Pentru Patrie”, fost consilier al PDSR si autor al celebrei carti “Clubul Cocosatilor” (o parabola despre masonii din PDSR/PSD care au condus si conduc, din umbra, Romania, carte care l-a deranjat foarte tare pe Adrian Nastase);- generalul Gheorghe Carp (fost consilier al lui Ion Iliescu, sef de directie in MAI).Cel mai renumit cadru militar activ si totodata mason, pare a fi generalul Mihail Popescu, seful Statului Major General si, practic, seful armatei romane.
Insusi unul dintre “arhitectii sefi” ai al Masoneriei romane, maiorul Viorel Danacu, provine de la “Interne”. Aceeasi “pepiniera” l-a dat Masoneriei pe colonelul Florentin Calapod (fost sef la UM “Doi sĂ"un sfert”), la inmormintarea caruia se zice ca au fost mai multi masoni decit cruci si gropi in cimitir.
SERVICII SECRETE: La SRI ii intilnim ca masoni pe urmatorii generali (fosti securisti): Ovidiu Soare (seful diviziei de aparare a Constitutiei), Victor Marcu, Aurel Rogojan (toti trei fosti ofiteri de securitate, cu functii-cheie in DSS, inainte de ‚89) si Vasile Iancu (fost sef de contrainformatii in spionajul lui Ceausescu, fost numarul doi in SRI-ul lui Timofte). Chiar si despre generalul Radu Timofte, directorul SRI, care pina mai ieri infiera masoneria, se spune ca ar fi fost recent initiat in Loja condusa de Stefan Misu (inregimentat in PUR-ul lui Dan Voiculescu, unde raspunde de Departamentul pentru Integrare Europeana).
AFACERI: In rindul oamenilor de afaceri si al bancherilor exista “batalioane” de masoni. Citiva dintre ei detin functii sau au legaturi speciale la Presedintia Romaniei sau la Guvern. Printre acestia: Ovidiu Tender, Sorin Tesu, Alexandru Bittner, care se simt ca acasa la Palatele Cotroceni si Victoria.
Petre Roman a intervenit pentru “masonizarea” lui Voican Voiculescu . “Evenimentul zilei” este in posesia unui document ultra-secret din 1990. Acesta, este adresat de “fratele” Petre Roman, pe atunci prim-ministru, ambasadorului Romaniei la Cairo, Ion Angelescu.
“Sinteti autorizat ca imediat dupa primirea la presedintele Mohamed Hosni Mubarak, sa-l asitati la ceremonia afilierii in loja Memphis-Mitraim din Cairo pe trimisul nostru Atherasata nakej, fratele Gelu Voican, adept al ordinului nostru, cu gradul de Cavaler Kados, in Loja swedenborgiana de rit scotian, rectificat si acceptat, in care ati primit Lumina”, ii “ordona” Petre Roman subordonatului sau de la Cairo.
In acest mesaj cifrat, “Atherasata nakej” este un termen mason si se refera la Gelu Voican Voiculescu.Desi documentul a aparut o data in presa anilor ‚90, nici Petre Roman si nici Gelu Voican-Voiculescu nu au negat apartenenta lor la Loja Memphis-Mistraim.
Hrebenciuc, Talpes, Babiuc, Halaicu…
Din Masonerie ar face parte si urmatorii:
Viorel Hrebenciuc (deputat, “eminenta cenusie” a PSD);
Ioan Talpes (vicepremier, numarul doi la Palatul Victoria, fost numarul doi la Cotroceni);
ministrii Razvan Teodorescu, Gabriel Oprea si Eugen Bejenariu.
In ce-l priveste pe Adrian Nastase, unii zic ca ar fi mason al unei Loji din Germania, altii ca ar fi doar reprezentant al Ordinului de Malta. Oricum, “botezul” lui in ale Masoneriei, daca a fost facut, nu a avut loc in Romania, ci in afara tarii.
Intr-o situatie similara se afla si cel dintii prim-ministru postdecembrist (si fost ministru de externe), Petre Roman: daca este mason (nr. – in Loja franceza Memphis-Misraim), tot “afara” a fost facut. Si tot peste hotare (se pare, in SUA) a fost uns mason si Mircea Geoana.Tot din sera acelorasi ministri de externe l-am identificat ca mason si pe senatorul PSD (fost PD) Adrian Severin (cel cu “lista” cu ofiteri acoperiti din politica si presa).
Dintre fostii oameni politici din prima linie, ii putem aminti pe:
Gavril Iosif Chiuzbaian (fost ministru PUNR al justitiei); Victor Babiuc (care de-a lungul timpului a condus trei ministere diferite, Apararea, Justitia si Internele), acum “mason in adormire”; Crin Halaicu (fost primar liberal al Capitalei);Dintre artisti ii amintim pe: naistul Gheorghe Zamfir, actorul Tudor Gheorghe .
THE ROMANIAN ASSOCIATION FOR THE CLUB OF ROME(ARCOR)
Lista cu membrii romani cu drepturi depline sau asociati Clubului de la Roma/ The Romanian Association for the Club of Rome
PresidentMugur Isarescu
Vice Presidents
Mircea MalitzaVirgiliu N. ConstantinescuNicolae DanilaPetru RaresTeodor MelescanuSergiu Celac
Secretary General
Calin Georgescu
Executive DirectorMugur Tolici
MembersALBU LUCIAN-LIVIU,ALEXANDRESCU VALENTINANDREESCU BOGDANANDRONESCU ECATERINAANTON ANTONBARBU DANIELBIRZEA CEZARBOSTINA CONSTANTINBULIGA GHEORGHEBUZATU RAZVANCELAC SERGIUCHEBELEU TRAIANCODITA CORNELCOLCEAG FLORIANCONSTANTINESCU EMILCONSTANTINESCU VIRGILIUCOSEA MIRCEACRETU OCTAVIANDAIANU DANIELDANILA NICOLAEDIJMARESCU EUGENECOBESCU NICOLAEENE ALEXANDRUFRANC VALERIUGEORGESCU CALINGHEORGHIU IOAN DANGHETEA RADU GRATIANGIURESCU DINUGOMOIU TRAIANGRUMAZ ALEXANDRUHAIDUC IONELHERA CRISTIANHUREZEANU EMILILIESCU IONIOSIFESCU MARIUSISARESCU MUGURLAZEA VALENTINLECA AURELIUMALITA MIRCEAMARCUS SOLOM0NMARGA ANDREIMELESCANU TEODORMELESCANU RADUMICU NICOLAEMIHAESCU ANA MARIAMIHAILESCU IONMIRCEA VIRGINIAMIRONOV ALEXANDRUMOLDOVAN ROXANAMORARIU OCTAVIANNEGRITOIU MISUNEGUT SILVIUNICULESCU ALEXANDRUNICULESCU GABRIELPAMBUCCIAN VARUJANPANIN NICOLAEPASCU IOAN MIRCEAPAUNA CATALINPOP NAPOLEONPOPA CRISTIANPOPESCU DAN DUMITRUPRICOPIE REMUSPURICA IONUTRADUT RADU CRISTIANRARES PETRUROMAN PETRERUS IOANSADLAK JANSALA MARIUSSANDI ANA-MARIASECARES VASILESERBANESCU ILIESTOENESCU VIRGILTEODORESCU GELUTIRIAC IONTOLICI MUGURTUDOR GABRIELAVADINEANU ANGHELUTAVASILESCU ADRIANVOICULESCU DAN
INSTITUTUL DE PROIECTE PENTRU INOVATIE SI DEZVOLTARE (IPID)
Unul dintre puii Clubului de la Roma in Romania este Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare (IPID), infiintat in anul 2006 ca organizatie non-profit.
Membrii IPID:
Ecaterina AndronescuChimist, rector al Universitatii Politehnice Bucuresti (2004 -), ministru al Educatiei si Cercetarii (2001-2003), deputat in Parlamentul Romaniei (1996 -), Ministru al Educatiei, Cercetarii si Inovarii (2008 -).
Sergiu CelacDiplomat, ministru de externe (1989-1990), ambasador in Marea Britanie si Irlanda (1990 -1996), vicepresedinte al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, senior adviser la Centrul National pentru Dezvoltare Durabila
Virgiliu N. Constantinescu (fost presedinte IPID, 2006) [In memoriam]Doctor in inginerie aerospatiala, presedinte al Academiei Romane (1994 -1997), presedinte al Agentiei Spatiale Romane, ambasador al Romaniei in Belgia (1997-2003). A decedat in ianuarie 2009.
Daniel Daianu (fost presedinte IPID, 2007)Economist, ministru al finantelor (1997-1998), profesor universitar la scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti, membru corespondent al Academiei Romane, deputat in Parlamentul European (2007 – 2009).
Vasile GhetauSociolog, specialist in demografie, profesor la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala a Universitatii din Bucuresti, expert la Centrul Demografic ONU-CEDOR (1974-1984).
Ionel Haiduc (presedinte IPID in exercitiu, 2009)Chimist, presedinte al Academiei Romane (2006 – ), profesor universitar la Facultatea de Chimie si Inginerie Chimica a Universitatii “Babes-Bolyai” din Cluj Napoca, rector al acestei universitati (1990 -1993).
Marius IosifescuMatematician, membru titular al Academiei Romane, director al Institutului de Statistica Matematica si Matematica Aplicata “Gh. Mihoc – Caius Iacob”, membru al Societatii Americane de Matematica.
Mircea MalitaMatematician si diplomat, membru titular al Academiei Romane, ministru al invatamantului (1970-1972), ambasador in Elvetia (1980-1982) si in Statele Unite (1982-1985).
Petru RaresEconomist, director general al Institutului Bancar Roman, consilier pentru Romania al Bancii Nationale a Greciei; a lucrat in Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Comertului, Agentia Romana pentru Promovarea Investitiilor Straine.
Serban SturdzaArhitect, specializat in renovare si urbanism, fost cadru didactic la Facultatea de Arhitectura din Timisoara, presedinte al Ordinului Arhitectilor din Romania.
Florin ConstantiniuIstoric, specialist in istoria Romaniei, membru titular al Academiei Romane, profesor universitar la Facultatea de Istorie a Universitatii din Bucuresti.
Calin Georgescu (director executiv IPID)Doctor in pedologie, director executiv al Centrului National pentru Dezvoltare Durabila, secretar general al Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma. A coordonat realizarea Strategiilor Nationale de Dezvoltare Durabila din 1999 si 2008.
Victor GiurgiuInginer silvic, profesor universitar, membru corespondent al Academiei Romane, presedintele sectiei de silvicultura a Academiei de stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.
Cristian Hera (fost presedinte IPID, 2008)Inginer agrochimist, doctor docent in stiinte, membru titular al Academiei Romane, presedinte al Academiei de stiinte Agricole si Silvice “Gheorghe Ionescu Sisesti”.
Mugur IsarescuEconomist, guvernator al Bancii Nationale a Romaniei, prim ministru al Romaniei (1999 – 2000), presedintele Asociatiei Romane pentru Clubul de la Roma, membru titular al Academiei Romane.
Dan PuricActor si regizor la Teatrul National “Ioan Luca Caragiale”, spectacole de teatru, pantomima, film, turnee artistice pe toate continentele, autor al volumelor “Cine suntem” (2008) si “Omul frumos”(2009).
Veronica SavanciucEconomist, presedinte si CEO al agentiei de publicitate Lowe&Partner Romania.
Gheorghe StefanDoctor in electronica, profesor universitar la Universitatea Politehnica din Bucuresti, Facultatea de Electronica, Telecomunicatii si Ingineria Informatiei, membru al New York Academy of Sciences.
INSTITUTUL ASPEN ROMANIA
Organizatia paramasonica Skull&Bones din care face parte familia prezidentiala Bush, fondata in SUA in 1950. Filiala din Romania a fost infiintata in anul 2009. O astfel de organizatie isi propune in principiu sa cultive generatii de lideri politici pe care apoi sa-i controleze, adica “sa dezvolte lidearship-ul iluminat”, potrivit site-ului propriu.
PresedinteMircea Geoana, fost presedinte PSD, ex-Ministru de Externe, membru Aspen de pe vremea cand era ambasador in SUA
Potrivit site-ului Aspen, din organizatie fac parte: Stefano Albarosa, CEO CEFIN, Gheorghe Barba, director pentru Europa de Est al Wallbridge Group, Andres Baudia, CEO VEOLIA Romania, Mateo Codazzi, ENEL Romania, Michael Cole, Smithfield Foods SUA, Mihnea Constantinescu, seful de cabinet al premierului Tariceanu, Ionut Costea, presedintele Reiffeisen Bank, Daniel Daianu, Nicolae Danila, CEO BCR, Cosmin Dobran, consilier MAE, Calin Dragan, CEO Coca-Cola Romania, Bogdan Enoiu, CEO McCann Erikson, François Formont, CEO Dacia Renault, Patrick Gelin, CEO BRD, Florin Ilie, ING Bank, Antonello Iroce, ENEL Italia, Sergiu Medar, fostul sef al serviciului de informatii al Armatei si fost consilier al presedintelui Basescu, Enrico Malerba, CEO Pirelli Romania, Mugur Isarescu, Sorin Minea, CEO ANGST, Richard Moat, CEO Orange Romania, Liliana Solomon, CEO Vodafone, Dan Ostahie, CEO ALTEX, Misu Negritoiu, CEO ING Bank, Rasvan Radu, presedinte UniCredit, Paolo Sartori, Centrul SECI, Florin Talpes, SOFTWIN, Dan Sucu, Mobexpert, Jean Valvis, CEO La DORNA, Steven von Groningen, CEO Reiffeisen Romania, Nicolae Voiculescu, CEO NOVARTIS PHARMA.
Sursa: Evenimentul Zilei, luni, 17 Mai 2004
Update: O precizare necesară legată de Lista masonilor din România
Documentul “Lista masonilor din România”, postat pe mai multe pagini de internet şi preluat şi de cotidianul.ro, este o contrafacere a unor date parţial corecte, din care s-a fabricat o listă în care s-au introdus, în mod premeditat, şi persoane care, cităm: “nu cunosc că am devenit francmasoni fără ştirea, ori împotriva voinţei noastre”. Unele persoane au confirmat, iar altele că au cochetat cu ideea, au tatonat, au fost iniţiaţi, dar că au părăsit loja. Nu neapărat Marea Loja Naţionala din România.
Din lectura atentă a rapoartelor publice ale Serviciului Român de Informaţii nu rezultă să se fi afirmat că “Marea Loja Naţională din România, condusă de Marele Maestru Eugen Ovidiu Chirovici, este o creaţie a serviciilor secrete ruse realizată cu sprijinul direct al criptocomuniştilor români”.
În primul rând, MLNR fiinţează din secolul al XIX-lea, când nu existau criptocomunişti români, iar Ohrana Tarista nu s-ar putea spune că a fost interesată în revoluţiile din 1848 în Moldova, Ţara Românească şi Transilvania, din moment ce Ţarul şi Sultanul s-au aliat pentru reprimarea lor. Deci, Serviciul Român de Informaţii nu putea comite o asemenea grava eroare istorică.
În al doilea rând, Serviciul Român de Informaţii nici nu ar fi competent, a priori, în materia lojilor şi activităţilor francmasonice.
Mai mult, generalul Ovidiu Soare, fost şef al Departamentului Apărarea Constituţiei, persoana cea mai îndrituită să se fi pronunţat dacă vreo lojă masonică este folosită ca acoperire a activităţilor sau agenţilor vreunui serviciu secret străin, este el însuşi menţionat în listă, ceea de dovedeşte amatorismul autorilor contrafacerii.
În al treilea rând, o listă, cât de cât reală, a francmasonilor din România ar trebui să cuprindă câteva mii de nume!

marți, 10 noiembrie 2015

Manipularea care a îngropat protestul #Colectiv

”Spitale, nu catedrale” – acesta este sloganul care a anulat esența protestelor din București. Aici a fost produsă ruptura, aici au fost îndepărtați majoritatea oamenilor. Restul a fost joacă de copii, aplicarea manualului.
Raționamentul a fost manipulatoriu de la bun început. În confuzia obligatorie la orice accident de dimensiunile celui din clubul Colectiv de la București s-au strecurat știri despre incapacitatea pompierilor și medicilor de a face față celor întâmplate. ”Nu avem unde duce răniții!!!” a fost strigătul propagat cu viteza focului. Nu avem unde duce răniții pentru că nu sunt spitale, și oricine știe că în România sunt mai multe biserici decât spitale – deci ”vrem spitale, nu catedrale!” Nu mai contează rațiunea în astfel de momente, nu are nici o importanță că în orice țară din lumea asta sunt mai multe biserici decât spitale, că sistemul de sănătate primește zeci de miliarde și este profund corupt.

Când rațiunea dispare

În astfel de momente de emoție colectivă nu mai stă nimeni să se gândească la faptul că nu poți întreține spitale cu capacități de 50.000 de paturi. Strigătul Facebookului alarmează pe toți: ”în caz de cutremur murim ca șobolanii, n-avem spitale!” Deci: ”vrem spitale, nu catedrale!” Nu a mai contat că operațiunea de salvare s-a desfășurat în parametri normali, că toți răniții au fost tratați de personal calificat.
Dar oamenii nu au ieșit în stradă pentru acest slogan. Oamenii au ieșit în stradă împotriva sistemului corupt care a patronat crima în masă de la clubul Colectiv. Împotriva sistemului clientelar al șpăgilor, al lipsei de controale, al ignorării legislației, sistem patronat de oamenii politici care nu vor să-l schimbe sub nici o formă.

Piața caută un lider

Este natural ca la orice protest să existe agende multiple. Fiecare om are problemele lui, unii sunt nemulțumiți de taxa de primă înmatriculare, alții de președintele asociației de locatari – câțiva nu au nemulțumiri practice ci de nivel general. Unii sunt motivați de o ideologie, alții de altă ideologie – cei mai mulți sunt indiferenți. Mai pe scurt, oamenii sunt diferiți.
Manifestațiile mari sunt animate de o idee care unește toate problemele individuale ale oamenilor. În cazul de față ideea era simplă: corupția ne ucide, nu mai vrem corupție, vrem să fie schimbat sistemul. Și au fost mulți, chiar au speriat puțin clasa politică. Puțin doar, nu foarte mult.
În astfel de momente apar băieții cu agendă, cu grupare gata alcătuită, cu echipamente pentru astfel de ocazii, cu legături în diverse locuri și expunere mediatică. Și băieții ăștia încearcă să facă surfing pe valul furiei populare.

Ruptura

Doar că băieții ăștia de la noi sunt ușor idioți și nu citesc sondajele. Marea majoritate a românilor sunt credincioși și anti-clericalismul este o chestiune diferită de credință, la fel ca dorința de a avea un cler care să răspundă cererilor societății. Prima ruptură a fost încercarea de impunere a sloganului ”vrem spitale nu catedrale” și o agendă anti-religioasă, anti-ortodoxă.Creștinii ortodocși suferă și ei din cauza corupției la fel ca ateii și agnosticii. Nemulțumirea generală era împotriva corupției, nu împotriva bisericii (mediatic au fost exploatate foarte bine reacțiile cretine ale unor exaltați extremiști care au deturnat discuția spre inutila teză a ”satanismului”, s-a tras din răsputeri pentru deturnarea discuției împotriva Bisericii Ortodoxe).
După această primă ruptură majoră a urmat sfâșierea în bucăți din ce în ce mai mici a pânzei acestei nemulțumiri generale: fiecare protestatar a venit cu un proiect de modificare a Constituției.

Și politicienii revin

Politicienii și-au revenit din șocul inițial și au înscenat o consultare cu reprezentanții străzii care de fapt nu sunt reprezentanții străzii, naiba știe ce sunt. A dispărut catalizatorul din Piața Universității, au rămas grupusculele cu agendă, utilaje și ideologie. Vineri seară s-a văzut că piața este divizată la maxim și a fost pierdut scopul inițial. Din acest moment forțele de ordine știu exact cu cine au de a face și nu mai au nici o problemă în a controla evoluțiile viitoare. Revoluționarii de profesie au pierdut legătura cu poporul care s-a suit în metrou și s-a dus acasă.
Jocul a rămas pe mai departe sub controlul actualei clase politice, urmează negocieri și rearanjări, au fost puși în cătușe niște unii, urmează niște procese. ”Sistemul” s-a conservat, merge mai departe, ”revoluția morală” se amână.
Din nou a funcționat mitul ”bunului monarh”, manevră tactică folosită din evul mediu. Iobagii răsculați gândeau cam așa: ”regele nu știe ce se întâmplă, boierii îi ascund realitatea, ia să ne ridicăm și să dăm foc boierilor și să-i spunem regelui ce ne frământă, regele e bun și ne va înțelege”. Și de fiecare dată regele le dă țeapă iobagilor, că și el e boier la origine, azi la fel ca în evul mediu.

Pericolele rămân

Intrarea într-o logică revoluționară cu modificarea Constituției și tot cortegiul de delir social care însoțește astfel de evenimente iese din orice fel de calcule. Război civil în Ucraina, Republica Moldova pe butuci, ofensivă rusă în plină desfășurare. Nu sunt de acord cu tot ce scrie Lorena Lupu, dar aici a nimerit-o: o Românie în haosul unei rearanjări generale este cel mai frumos cadou de Crăciun pentru Putin.
Însă problema sistemică a României rămâne. Oamenii sunt nemulțumiți de clasa politică neo-fanariotă care nu are resurse interne de reformare și nu știe decât să își conserve privilegiile și compoziția. Grupusculele cu agendă, utilaje și ideologie capătă experiență. Mulțimea este din ce în ce mai nemulțumită și dispusă să iasă în stradă, din ce în ce mai des și din ce în ce mai agresiv. Mitul bunului monarh a fost epuizat săptămâna asta, data viitoare nu știm ce se mai poate scoate din pălărie.

duminică, 6 septembrie 2015

Comunicat al Asociației "Salvează o inimă"

Comunicat de presa
Un simplu SMS la 8832 cu textul “Matei” poate să-i readucă speranța unui copil.
Matei Teodor s-a născut dintr-o frumoasă poveste de iubire a tinerilor căsătoriți,  Ana și Alexandru, însă, la doar o zi de la naștere, medicii le-au transmit o veste proastă: copilul nu aude, suferă de hipoacuzie neurosenzorială bilaterală profundă. În prezent, micuțul are 6 luni și are nevoie de 24.000 de Euro pentru implantul cohlear, care-l va ajuta să audă și să vorbească. Verdictul doctorilor a fost cu greu acceptat de părinți, iar mama a intrat într-o depresie profundă. Ajutată de psiholog și psihiatru, tânăra mama a realizat că trebuie să lupte pentru fiul ei, mai ales când a aflat că există o șansă ca Matei să audă, iar operația poate fi făcută în România. 

În acest sens, Asociația “Salvează o inimă” a lansat campania umanitară “Matei vrea să audă!”, 
iar românii îl pot ajuta prin trimiterea unui simplu SMS cu textul “Matei”, la numărul de telefon 8832 
sau pe platforma online a Asociației -https://salveazaoinima.ro/campaigns/matei-teodor/ 
 sau in conturile:  
Titular cont: Ana Maria Teodor RO65BRDE240SV67225482400- RON R061BRDE240SV73061082400-EURO RO19BRDE240SV73060952400- USD RO19BRDE240SV73060952400-LIRE Cod BIC: BRDE COD SWIFT: BRDEROBU  

“Au fost momente în care mi-am pierdut orice speranță că Matei al meu o să aibă o viață normală. Speranța a venit într-o secundă și parcă am simțit un val de energie care m-a făcut să lupt pentru copilul meu. În momentul de față sunt mai motivată ca oricând și pregătită să înfrunt orice numai că Matei să mă poată auzi”, declară Ana Teodor, mama lui Matei. Potrivit audiologului Anca Modan, implantul cohlear este un dispozitiv electronic care transformă stimulul sonor în impulsuri nervoase. Operaţia de implantare presupune introducerea unor electrozi direct în receptorul nervos din urechea internă (denumit cohlee) şi ataşarea unui computer miniatural la suprafaţa cutiei craniene, în zona urechii, sub piele. Succesul implantării depinde de vârsta la care se realizează operaţia, de gradul de surditate, de performanţa implantului şi de terapie. Auzul poate fi recuperat până la un grad destul de ridicat, însă esenţială este învăţarea, desluşirea sunetelor şi vorbirea, care presupun un efort intens, continuu ce poate dura, în funcţie de caz, şi câţiva ani de zile.  

*Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 01 septembrie – 30 septembrie 2015. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Numărul este oferit gratuit cu sprijinul Asociației “Salvează o inimă”.

Donează pentru Matei Teodor

Cu deosebit respect,
Vlad Plăcintă, președinte
0752.753.540



Asociația “SALVEAZĂ O INIMĂ”
Cod de înregistrare fiscală (CIF): 31015982
Cont
(IBAN): RO05BTRL00701205W82870XX
Banca Transilvania
Sediul social: Sat Boscoteni, Comuna Frumușica, Județul Botoșani
 

marți, 7 iulie 2015

FABRICA DE "E-URI". Am intrat în Aria 51 a industriei alimentare din România

Rafturile gigantice sunt pline cu mâncare. Nu vă frecaţi la ochi, tot ce se află în saci şi bidoane de plastic nu este nici ciment, nici vopsea lavabilă. Totul se transformă în hrană, ajunge în farfuriile dv. şi apoi în stomac. Aşa funcţionează industria alimentară.

O sută de ieşeni fac zilnic mâncarea praf. E cea mai mare fabrică de E-uri din România, locul în care pe o poartă intră compuşii chimici şi extractele din plante, iar pe cealaltă ies saci sau bidoane cu prafuri ce reprezintă baza tuturor cremelor şi foietajelor din industria românească de panificaţie şi patiserie. E fabrica Zeelandia, investiţia olandeză de la marginea Iaşiului, iar o echipă EVZ şi 7EST a pătruns în locul în care se naşte aproape tot ce mâncăm.

Fericirea brutarilor

E o hală discretă ce se confundândă cu decorul cenuşiu de pe marginea drumului european 583. Dar ce se produce aici e suficient pentru a umple farfuriile câtorva ţări din estul Europei, fiind gândită ca un avanpost. "Producţia a fost mutată de la Bucureşti la Iaşi pentru că s-a găsit mână de lucru calificată", a explicat Ovidiu Bocăniciu, directorul fabricii. Aici se produc creme şi umpluturi de cofetărie precum şi mixuri de panificaţie. Sună pompos - da fapt sunt nişte saci cu prafuri care se amestecă, în brutării, cu apă, drojdie şi puţină făină şi iese ce vrei: pâine crocantă, plăcinte, pră­­­­­­jituri. Le dai orice gust, orice formă şi orice culoare. Sacul deşărtat în malaxor înlocuieşte aproape orice ingredient din natură.

Consumaţi moderat E-uri

Totul e secret în Zeelandia, am putut intra doar pentru că directorul Bocăniciu s-a gândit că aşa mai poate tempera isteria cu E-urile. În fabrica aceasta se vorbeşte codificat - E282, E300, E170 sunt nişte saci stivuiţi într-o ordine perfectă şi reprezintă tot un fel de mâncare. "Toate E-urile folosite sunt aprobate de UE. Oamenii trebuie să ştie câte E-uri pot consuma, care e limita maximă. Şi mierea e bună, dar în exces ţi se face rău", îşi susţine cauza Ovidiu Bocăniciu. "Consumând separat E-uri de la mai multe produse, cantităţile se însumează şi se ajunge la depăşirea pragului admis. E un atac lent", spune, în replică, dr. Cornelia Stancu, şefa Biroului de Siguranţă a alimentelor de la DSV Iaşi.

Pentru Iaşi, E-urile sunt bune


Naturale sau artificiale, toate E-urile de la Zeelandia se obţin în laborator. 
E160 e beta-caroten dar nu e obţinut din morcov ci prin sinteză. "Există un extract natural, dar cantitatea este înmulţită prin sinteză chimică", explică dr. Stancu. Pentru economia Iaşiului aceste E-uri sunt bune, pentru că Zeelandia a băgat în afacere şi Institutul "Petru Poni". "Consumatorii sunt neinformaţi. Pe etichete ar trebui trecută şi doza maxim admisă. Oamenii ar şti cât pot consuma fără să fie afectaţi", e ultimul cuvânt al directorului.

În croissantul Zeelandia, găsit pe scară largă în comerţ, se pun 500 de grame de Korent Europe la 10 kg de făină. Nimeni nu-ţi spune ce se ascunde sub această denumire. Rămâne micul secret al fabricantului.

Ca valoare, Zeelandia este a treia investiție străină în județul Iași, după Delphi și Mittal


Cele mai rele E-uri

Sorbitolul e considerat un E periculos: balonează sugarii şi îi face să scadă în greutate. Aspartamul e un edulcator intens, dar foarte hulit pentru ameţelile pe care le produce. Mai sunt coloranţii interzişi copiilor sub 10 ani.

"Avem peste 1.000 de parteneri la nivel naţional. Iau produsele de la noi, le prelucrează şi le vând în retail."

OVIDIU BOCĂNICIU, director Zeelandia

Magie: praful universal devine pâine, frişcă sau gogoşi calde


PÂINE SEMIFABRICATĂ.
 Zeelandia te poate face brutar fără să ai habar cum se coace o pâine. Îţi cumperi un malaxor, un cuptor electric şi e suficient un contract cu Zeelandia, care îţi furnizează "mixurile de pâine". Premixurile au reţetele gata făcute, nu mai trebuie modificate. "Rotunda românească, cu cele patru variante de pe piaţă, este un mix produs la noi. E natural, fără conservanţi", spune Bocăniciu. Pâinea iese mai pufoasă sau mai crocantă, cu seminţe sau neagră, ea vine semipreparată ca într-un număr de magie.

ÎNLOCUITOR DE FRIŞ­­CĂ. 
Crema Rosette e un alt produs universal valabil produs de Zeelandia. Are şapte E-uri (E472b, E472e, E322, E460, E466, E340 şi E160a) şi e un înlocuitor de frişcă folosit aproape fără excepţie în toate laboratoarele de patiserie din România.

GOGOŞILE BERLINEZE. 
Zeelandia extrage esenţe şi din fructe naturale, importând vişine, de exemplu. Din fabrică, rulourile pleacă preambalate, numai bune de pus la cuptor. Totul e gândit la scară industrială: cofetarii obţin produsele mult mai uşor din premixuri. "Avem 1.000 de parteneri la nivel naţional. Preiau baza de la noi, o prelucrează şi vând prăjiturile în retail", explică mecanismul directorul Zeelandia. Un exemplu, sigur nu ştiaţi: gogoşile berlineze pleacă "prefabricate" din această fabrică din coasta Iaşiului.

PASCA DIN PREMI­XURI. 
De Paşte aţi mâncat probabil pască Korent Classic Panettone sau Zela Creme ori Cheesekrem. Toate sunt prafuri din Zeelandia. Se adaugă făină, apă, câteva stafide şi, eventual, 5-6% brânză, cât scrie mic pe etichetă. Dar la unele rulade nici nu mai e nevoie să adaugi nimic. Trebuie doar să-l "tratezi termic" şi din prafuri iese aproape orice produse de panificaţie vrei.

8,5 milioane de euro,
cifra de afaceri a Zeelandia Iaşi în 2010, cu un profit de 250.000 de euro. Investiţia iniţială: 4 milioane de euro
CEI MAI AFECTAŢI: COPIII

Cele mai periculoase E-uri


Unul dintre cei mai periculoşi aditivi este E 420, sorbitolul. "Este un îndulcitor, hipocaloric, interzis copiilor şi sugarilor. Poate duce la dureri de stomac, la flatulenţă şi la balonare", a explicat dr. Cornelia Stancu. Sorbitolul este folosit pe post de conservant şi este interzis în preparatele pentru copii si sugari din cauză că poate provoca diaree şi pierdere în greutate. În plus, este interzis şi celor cu intoleranţă la fructoză.

Un alt aditiv posibil periculos este E 951 sau aspartamul. Acesta este unul dintre cei mai contestaţi aditivi alimentari, raportându-se de-a lungul timpului efecte adverse precum oboseala, ameţeli, iritabilitate, dureri de cap. Din aceste motive nu se recomandă consumul frecvent şi nici depăşirea dozei zilnice admise de 40 mg/kg corp. "Aspartamul este restricţionat în unele produse de cofetărie, fiind un edulcorant intens şi potenţiator de aromă", a adăugat dr. Cornelia Stancu, şef serviciu în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Iaşi.

E 300, acidul ascorbic, are proprietăţi antioxidante şi este cunoscut sub numele comun de vitamina C. "Nu este permis în alimentele pe bază de cereale pentru copii", a spus Cornelia Stancu. Chiar dacă doza zilnică admisă în industria alimentara este nelimitată, acidul ascorbic are acţiune laxativă. Galbenul Sunset (E 110), galbenul de chinolină (E 104) şi ponceau (E 124) trebuie evitate la copiii de până la 10 ani.



MICROFAUNĂ

Principalele specii de aditivi din farfurie


Coloranţi:
·         E 110 - Galben Sunset (sunset yellow) FCF/galben portocaliu S
·         E 150 - Caramel. Termenul caramel se referă la produse de o culoare brună mai mult sau mai puţin intensă, care sunt destinate utilizării ca şi coloranţi. Termenul nu corespunde produsului zaharos aromat obţinut prin încălzirea zaharurilor şi care este folosit pentru aromatizarea alimentelor.
·         E 160c - Extract de ardei roşu, capsantină, capsorubină
·         E 175 - Aur
Îndulcitori:
·         E 420 - Sorbitoli
·         E 421 - Manitol
·         E 950 - Acesulfam-K
·         E 951 - Aspartam
·         E 952 - Ciclamaţi
Alţi aditivi
·         E 249 - Nitrit de potasiu
·         E 250 - Nitrit de sodiu
·         E 251 - Nitrat de sodiu
·         E 252 - Nitrat de potasiu
·         E 260 - Acid acetic
·         E 330 - Acid citric
·         E 943a - Butan
·         E 943b - Izobutan
·         E 944 - Propan
·         E 948 – Oxigen
·         E 949 - Hidrogen
 
Autor:  Ionel Iloae

luni, 22 iunie 2015

Ilie Serbanescu / Scrisoare deschisa catre toti romanii

 Dragii mei concetățeni, sînt și  eu, ca și dumneavoastră, un locuitor al acestui îndrăgit  oraș Bucuresti. Aici m-am născut,  mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile și am  muncit pînă cînd am ieșit  la pensie. 
 Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propășirea  socialismului și 20 pentru  dezvoltarea capitalismului și a democrației de la care am  sperat mult mai mult. Acum sînt la pensie. Să nu credeți cumva că m-am  pricopsit. Îmi petrec anii  chivernisind banii de pensie în primul rînd pentru plată  facturilor. 
 Știți și dumneavoatra, poate mai bine ca mine, că  viața de bucureștean te  obligă la folosirea unor  servicii și facilitate  publice indispensabile  cum ar fi curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv,  internet, telefon și  cîte altele. Tot uitindu-mă prin facturi am observant un  lucru pe care aș vrea  să vi-l împărtășesc și dumneavoastră.  Și anume  că eu, ca și  dumneavoastră, plătesc apa la o companie numită Apa Nova  care e o  companie frantuzească dar îmi vinde apă românească  pentru că, cu siguranță, nu  o aduce din Franța.  Deci eu, atunci cînd fac duș sau  cînd îmi fac un ceai, îl  fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în  Franța.
 
 Curentul electric îl plătesc la o companie italiană  numită Enel.  Deci, cum am  aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se  scurg în Italia.  Sînt  convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian. 
 Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez),  firmă tot franțuzească  ce îmi vinde mie și multor altora gaz metan românesc, dar  banii noștri pleacă  la Paris să se integreze în UE.   
Telefonul, indifferent  că-l plătesc la  Romtelecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, cum deschid gura  să zic ceva la  telefon, cum îmi mai zboară din portofel niște bani  către zări străine.
Cablul  TV și internetul le plătesc la RCS & RDS.   Ăștia,  mărturisesc că nu știu de  unde sînt dar am auzit că patronul lor, pe nume Zoltan  Teszary, locuiește la  Budapesta și nu știe  nici el dacă mai e român sau  european.
 
 Ce să va mai spun că, dacă bag benzină în rezervor,  m-am integrat și cu mașina  în Europa, că nu mai e în tot Bucureștiul un PECO  românesc.   Ferească Dumnezeu  de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu  l-am făcut, dar sînt  sigur că mulți au fost nevoiți să-l facă și acum  plătesc dobînzi grele și  comisioane către bănci străine fiindcă în București,
 în afară de CEC, nu mai e  nici o bancă românească. Deci ne integrăm cu succes și  în sistemul financiar  European, cu portofel cu tot.
Dacă umplem coșul cu merinde  la supermarket,  pentru îndestularea familiei, iarăși aruncăm cu banii  peste mări și țări  fiindcă marfă e aproape 90% de  import.

 Deci cam astea sînt urmările politicii de privatizare a  celor care au condus  țara în ultimii 24 de ani.   Am fost  predați la  pachet, pe post  de  consumatori captivi, unor companii străine care ne  calculează prețurile în  euro, deși noi sîntem plătiți în lei!  Pe facturi  prețurile cresc fără să ne  întrebe nimeni, deși noi avem un contract cu fiecare din  aceste companii de  utilități. 
 Cît mai poate dură o asemenea hemoragie financiară?  Dar   știți că situația  asta nu e specifică doar Bucureștiului. Ea se regăsește  în toate marile orașe  din țara . Toată lumea consumă și nimeni nu mai produce  nimic, iar banii  românilor se scurg în afară țării.  
Pagubele sînt  uriașe!
 
 Au dispărut, în ultimii 24 de ani peste 1200 de  întreprinderi productive:  fabrici,uzine, combinate, cooperative, sisteme de irigații  și cîte altele!   În România, primul război mondial + al doilea război  mondial + cutremurul din  1977 nu au distrus 1200 de întreprinderi.   Politicienii
 ultimilor 24 de ani au  reușit performanța!  
 Nici bomba de la Hiroșima + bombă de la Nagasaky nu au  reușit performanță asta,  e dovedit statistic .   Deci politicienii noștri din ultimii  24 de ani sînt mai  răi că bomba nucleară.
Nu mai vorbesc de recordul de a  crește datoria publica  la 20 miliarde de euro. I-au spus datorie publica, deși nu  ne-au întrebat pe  noi, poporul, atunci cînd au contractat-o, dar ca să fie  siguri că e datoria  noastră, a poporului și că noi o vom plăti… noi și  nepoții noștri!
 
 Cît mai poate dură o asemenea situație? Ce fel de țara  vom lasă noi moștenire  copiilor și nepoților noștri?! Mulți dintre ei caută de  pe acum să-și facă o  situație prin alte țări. Cifre neoficiale spun că vreo 4  milioane de tineri  români muncesc în străinătate și din generațiile care  se ridică mai toți vor să  plece, fiindcă este o adevărată performanță să-ți  găsești un loc de muncă în  țara ta.
 
 Nimeni nu cere de pomană . Toată lumea dorește un loc de  muncă ! Fără producție  autohtonă de bunuri, doar cu consum și servicii și alea  livrate de străini vom  pieri ca țara și ca neam în cîțiva ani de zile.  
 Acest lucru trebuie să înceteze și România să-și  recapete controlul asupra  serviciilor publice și asupra întregii economii!  
 Serviciile publice sînt afaceri cu clienți captivi.  Ele  trebuie să fie în mîna  românilor, a statului român, altfel ne vom trezi cu  prețuri din ce în ce mai  mari !  
 Dumnezeu să ne lumineze mintea!    În caz contrar vom trage apa la București și vom face  plata la Paris,ca și pînă  acum!  
 Fă un bine țării tale!  Citește și dă mai departe!
 
 Cu drag,  Ilie  Serbanescu