Sa ne reamintim de cei care au patimit pentru idealul de unitate nationala!

joi, 27 noiembrie 2014

SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (4)

Corneliu LEU

 AGRESAREA ROMÂNILOR PRIN AGRESAREA SENSURILOR POLITICE

                 După război, când știm de multă vreme prea bine cine, ce si cum se arată,  două tabere - pe care, dacă nu le-ai văzut lipind afișele respective, nu le-ai distins exact și nu le-ai putut demarca prea de bine în omogenizarea ticăloșită a nereușitei noastre clase politice - se definesc, culmea, abia acum, prin gura foarte mare cu care clamează. Demască de mama focului, fie acuzându-i pe unii care nu au organizat bine alegerile din străinătate, dar nedând nici o atenție la mult mai gravele defecțiuni morale din țară, fie acuzându-i pe alții care, chipurile, au manipulat nemulțumirile privind străinătatea pentru a schimba votul, dar nedându-și seama că le fac acestora un compliment, acordându-le mult mai multă influență electorală decât s-au dovedit  a avea, chiar și prin rezultatele primului tur. Și se-mpipotează clamând asemenea prostioare fie dorind intenționat să deturneze, fie fără să-și dea seama că deturnează de la adevărul despre sensul politic al lucrurilor. Sens pe care electoratul l-a dat prin proprie voință, lucru pe care nu sunt în stare să-l vadă. Și, mai ales, să vadă partea încurajatoare, pozitivă, a unei asemenea resuscitări la responsabilitatea civică sau, măcar, la voința multor alegători, mai ales tineri, de a nu se mai lăsa manipulați. Ceea ce este, în fond, o promisiune spre această responsabilitate civică pe care o vom dobândi măcar prin generația care acum debutează electoral.
                Și, dacă agresarea celor două substantive, despre sensurile cărora mi-am propus să mă ocup, se poate explica încercând asupra lor o anume hermeneutică, agresarea sensurilor pe care le-a căpătat votul de acum al românilor nu se rezolvă prin explicații, ci prin măsuri de ecarisaj politic. Am abordat în articolele trecute doi termeni ale căror sensuri lexicale par foarte diferite: negocierea – termen mai amplu, presupunând chiar existența unor tehnici și a unor cursuri de negociere care se predau și se învață ca disciplină – aproape sinonimă fie cu „tocmeală”, fie cu „tratative”, însemnând acțiunea de a discuta un preț de negoț sau a trata căutând un numitor comun ori un compromis convenabil mai multor tabere, în vreme ce derogarea, însemnând excepția de la prevederile unui act normativ, se referă la favoarea suspendării unei obligații legislative, statutare, sau de cutumă. Dar, demonstram eu, oricât de diferite ar fi ele, supuse agresiunii unor manevre politice de proastă sau rău intenționată calitate,  în realismul lucid al opiniei publice ajung să capete aceleași virtuți de alarmare: „Ni se pregătește ceva!” – „Ăștia negociază... Desigur, în interesul lor și împotriva celui al nostru”... „Ăștia au dat o derogare... Bine-nțeles că-n interesul lor și nu în interesul nostru!” - Și, tot așa, într-o suită de raționamente sau intuiții în care tot mai mult se precizează acel Ăștia, ca o entitate contrară Nouă, cei cărora ni se pregătește ceva și trebuie să ne luăm măsurile de precauție. O entitate atât de contrară încât, până la urmă devine chiar dușmănoasă, amenințîndu-ne și obligându-ne să ne mobilizăm. Cum, de fapt, câteva milioane în plus față de electoratul obișnuit la alegeri, s-au și mobilizat la 16 noiembrie, aducând o răsturnare substanțială pe ultimele sute de metri.
                Recunoscându-mi înclinațiile de om încrezător în capacitatea de decizie socială a opiniei publice care-și poate amâna reacția dar, până la urmă, nu are cum să nu plătească cu aceeași monedă adversitatea, adică respingerea idealurilor sau intereselor în virtutea cărora se afirmă - eu sunt convins că a fost vorba de o reacție adevărată, venită din indignare. Consider firească și neinfluențată  lecția dată de electorat și pledez pentru motivele ei fie spontane fie prin acumulare în timp, acuzând drept încă un act de superficialitate și de incompetență, dacă nu chiar de rea credință, explicațiile celor care pretind că toți acești oameni au fost manipulați... Că a existat o inteligență a promptitudiini, fie ea și malefică, în a încerca să confiște această nemulțumire și a dori să o manipuleze, asta e credibil. Dar a insinua că electoratul care a provocat schimbarea, în majoritate tineret cu substanțiale trepte de studii, a fost o simplă turmă mânată de niște răuvoitori, asta e fie inconștiență și nepricepere politică ce se pedepsește, cum s-a văzut, de la sine, fie rea credință politică, ce nu trebuie iertată în nici un fel, până la excluderea din viața socială. Pentru că, tocmai printr-o asemenea afirmație, politicienii respectivi dovedesc faptul că nu doresc să lase a se pune degetul pe rană și, la modul conștient, a se eradica rapid ceea ce societatea ar elimina mai încet și cu mai multe convulsii. Pentru că, într-un mod dușmănos față de cei pe care ar trebui să-i reprezinte, ei demonstrează prin asta că nu-i interesează decât păstrarea propriilor privilegii pe care, ca o ocultă suveică și le-au tot insinuat având pretenția ca noi să credem că așa arată democrația, să-i suportăm și, dacă se poate, chiar să le mulțumim pentru incompetența și modul corupt în care ne guvernează.
                Asta este aroganța despre care toată lumea vorbește astăzi ca despre un act intuit, dar nu prea bine configurat pentru percepția socială. În asta constă fața ei hâdă, amintind că prin aroganță se caracterizează birocrația dictatorială. O față care nu-și schimbă nici expresia nici intenția, indiferent de vârsta miniștrilor de care domnul Ponta a făcut mai mult caz decât despre orice aspect de fond sau de competență. Dar nici de celălalt procuror de pe eșichierul nostru politc, doamna Monica Macovei, nu mi-e rușine de vreme ce anchetele acestei săptămâni sunt ocupate exact cu colegele lor de breaslă, chiar mai tinere decât ei.
                Om bătrân, sperând și crezând în revirimentul pe care, iată, l-a și demonstrat că-l poate aduce electoratul tânăr, pot eu fi convins cu falsele argumente de tinerețe sau tinerime, prin care se fardează necinstea și oportunismul politic? E un oportunism moștenit de ei ca atare și n-are nici un fel de vârstă. Ci repetă aceeași ipocrizie care nu ține seama de faptul că o societate este compactă în cultivarea valorilor ei și, nici pe mine, nici pe cei de altă vârstă decât mine, nici pe copiii noștri și nici măcar pe urmașii lor, nu-i încălzește cu nimic faptul că România are corupți tineri, birocrați tineri, carieriști politici duplicitari tineri, demagogi tineri, oportuniști tineri... și lista poate continua încă mult, până la pușcăriașii tineri care se aleg dintre aceștia.
                Ne convingem acum că asta a fost praf în ochi din partea actualei guvernări. Și că, în lipsa unui ideal politic adevărat, încă există neobrăzarea de a ni se mai arunca asemenea praf în continuare; încă se sfidează, exact cu aroganța pentru care s-a plătit o parte din preț, cei responsabili ne având bunul simț de a-și pune cenușă-n cap, ci căutând explicații precum cele pe care le-am pomenit la începutul acestor rânduri.
                Iar glasul din interior care vine să spună un asemenea adevăr, glas tânăr, ca și al lor, e amenințat cu aceeași sancțiune statutară  precum, știm noi prea bine, în statutul cărui bătrân partid a existat.
                Nu vreau să fiu esopic, așa că mă refer concret la declarația rostită și, mai ales, susținută cu frumoasă demnintate de domnul Robert Negoiță care, convins că, într-un fel sau altul, coaliția de astăzi tot va ieși de la guvernare, atrage partidului său atenția în mod responsabil că, astăzi, poate să o facă bărbătește și cu fruntea sus, în vreme ce altă dată ar putea fi vorba de coada-ntre picioare. 
Ceea ce  mă obligă să uit  de obsesisa cu „jos guvernul!” pe care o are și a tot avut-o românul în acest sfert de veac, tocmai ca să spun cu bucurie și admirație : Jos pălăria!

luni, 24 noiembrie 2014

SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (3)

Corneliu LEU

SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (3)


FALSIFICATA NOȚIUNE A SUBSTANTIVELOR

În legătură cu cel de al doilea articol din această suită, pe care l-am terminat poate prea didactic, încercând să pun cititorul pe gânduri referitor la sensurile unor substantive a căror viciere de către clasa politică s-a subliniat în ultima vreme prin evenimentele din jurul alegerilor prezidențiale, poetul Marian Ilie scrie: Nu prea-mi dau eu seama unde "bate" maestrul Leu cu cei doi termeni - negociere si derogare. Sa fie "negocierea" murdara de posturi, sinecuri si alte avantaje materiale dintre partide, cand e vorba sa creeze majoritati in Parlament ori sa numeasca oamenii pe functii si "derogarea" de la Constitutie si legi in administrarea banului public? Sa fie o sperata negociere a partidelor si candidatilor lor cu electoratul pe marginea programului lor si derogarea de la nenorocitele de cutume politicianiste care au dus tara inapoi cu un secol si jumatate? Sa asteptam continuarea...

            Dar continuarea vine din însuși textul acestui menționat articol care înceacă să evoce „mutațiile de psihologie electorală” demonstrate cu această ocazie de „electoratul care se trezește analizând pragmatic promisiunile programelor politice”, mutații care provin din constatarea că „oamenii politici trișează cel mult la modul descurcăreț, dar nu-și propun să fie creatori de dezvoltare” – așa cum are acută nevoie țara pe care ei o tratează cu baliverne privind-o de sus, „exact cum se-mboieriseră cândva tovarășii”, ca dovadă că s-a ajuns la o „degradare politică ce degradează până și sensul cuvintelor”... Iar cuvintele date exemplu erau două, pe care le așez acum în ordine strict alfabetică, și nu de altă natură, ferindu-mă de preferințe sau accente: DEROGARE și NEGOCIERE.

            Pornesc de la faptul că trezirea electorală produsă pe fondul conștientizării - care subliniază nevoia acută a găsirii unor POLITICIENI CREATORI DE DEZVOLTARE în societatea românească, indiferent de ce orientare or fi - nu numai că nu poate fi ignorată, dar va conduce la reacții consecutive din ce în ce mai acute, dacă alegătorii vor avea în continuare de-a face cu asemenea partide pe care nu dorința de a guverna cum trebuie și a prefigura pentru viitor direcții viabile le caracterizează, ci șmechereasca îndemânare de a se descurca aruncându-ne fărâmițe din bugetul constituit pe banii noștri.

Din păcate, aceasta este realitatea percepută de electoratul activ care și-a manifestat nu numai existența ci și voința. Este vorba acum de civica speranță că, poate dă Dumnezeu să învețe din acest neașteptat ȘAISPREZECE NOIEMBRIE care va trebui să ne marcheze, că oamenii care au sperat  să trăiască bine și s-au convins de crasa demagogie a acestei promisiuni, nu mai vor acum, doar la îndemnul tău, nici să fie „mândri că sunt români”, nici să aleagă „președintele care unește”, nici chiar să creadă prea tare, până la proba contrarie, în „lucrul bine făcut”, pentru care au avut un plus de  un milion și treizecișidouă de mii de voturi. Ei au dat dovadă a fi devenit atât de circumspecți, încât au schimbat șansele electorale doar în câteva zile sau chiar câteva ore; iar, dacă își vor da seama că mesajele devenite slogan de campanie au fost doar vorbe pe care nu le-ai luat în serios, ci le-ai abordat cel mult pe baza  încrederii în spiritul tău descurcăreț, care va găsi cumva o cale, măcar să se scuze că nu s-a putut, te vor urî și mai mult.

Cât despre falsificarea noțiunii unor substantive, experimentul are vechi state de serviciu în politică, el fiind de aceeași vârstă cu demagogia în care, cuvintele puse la murat se deformează pe o direcție sau alta având, față de sensul propriu zis, semnificații exagerate în plus sau în minus. Dar în toată această evoluție, comunismul a bătut recordul ajungând de la minciuna exagerării la minciuna crasă, totală, a antinomiei, folosirea unui cuvând  conducând exact la sensul contrar Exemplele aproape că nu sunt necesare, dacă ne gândim ce înțelegea dictatura prin „libertate”, prin „democrație”și, mai grav, chiar prin „creșterea economică” ce ne-ar fi rezolvat foamea dacă n-ar fi avut sens contrar. Pentru că partidul fiind unic, conducătorii lui își permiteau să acorde de capul lor semnificații unice termenilor prin care mințeau. 

Mai blînzi ceva, mai rușinați față de public - dacă nu mai umani, cel puțin mai școliți și mai elegant croiți - urmașii de azi ai partidului unic au făcut un pas înapoi în spiritul demagogiei caragealiene, adică exagerând, dar nu mistificând sensurile. Însă, chiar și cu asemenea eforturi personale de limitare a demagogiei, politica fiind un organism viu, care există și prin persoanele care o practică dar și printr-un  spirit propriu determinat de acestea, dar funcționând ca atare, își are oglinda sincerității ei în modul cum mistifică sensul cuvintelor. Și atunci, vor-nu-vor politicienii respectivi, sunt sau nu ei îndemânateci în fardare,  murătura, așa cum se strepezește în  butoiul la care ei cotizează, tot își modifică complet sensul, tot la antinomia bolșevică ajunge. Iar eu, alegătorul, trebuie să fiu foarte atent până când îi dau de rost. Așa că, vorbind despre psihologia electorală actuală care, slavă Domnului, s-a arătat în sfârșit activă la români, am să mă rezum să analizez doar psihologia mea, de om care acum câteva zile a votat, opțiunea lui urmând un traseu destul de întortocheat. Și pot spune că, indiferent de rezultat, în ultimă instanță, sunt bucuros, chiar foarte bucuros, pentru faptul  de a fi simțit emulația și sincera dorință de participare a celor din jur. Era pentru prima dată, după nu știu câte campanii electorale care nu făceau decât să confirme absenteismul, când nu chemările lor, ale politicienilor, ne aduceau la vot, ci mai degrabă perfidiile ce începeau să le devină prea evidente la radiografie.
Astfel, dintr-o direcție a propagandei electorale am început să devin suspicios cu termenul de derogare. E vorba de derogarea de la statut prin care un partid și-a importat  președintele din afara corpului său de lideri. Suspiciunea nu era în legătură cu persoana respectivă, ci cu obișnuitele lucrături de partid care se petrec în mod ocult și a căror lipsă de transparență, ca alegător, te duce întotdeauna cu gândul spre precauția pe care trebuie să o ai față de cei ce încearcă să te trișeze. Pentru că, un  organism politic ce nu e în stare să-și găsească în interiorul său întâistătătorul, înseamnă că nu e viabil, că nu se conduce după reguli provenite din interiorul politicii pe care vrea să o afirme. Înseamnă că nu-și îndeplinește rolul principal al unui partid: acela de a forma cadrele politice necesare guvernării țării; sau chiar, mai pretențios: cadrele guvernării țării spre progres. Îndepărtarea de la acest scop primordial, ce constituie fondul muncii cinstite de partid, înseamnă fie recunoașterea că formația nu are  oameni pe care să pună bază pentru o funcție atât de înaltă, fie că membrii săi au alte interese de dezvoltat prin politica partidului respectiv. Și astfel apare suspiciunea că ar putea fi vorba de un grup care vizează alte interese, apar bănuielile în legătură cu acoperirea prin politică a altor manevre pe care respectivii le urmăresc. Și e fireasacă bănuiala cu care te întrebi: „Oare îi interesează mai mult alte direcții ale puterii,  urmăresc prin activitatea lor politică alte avantaje decât a fi în fruntea țării, au de împărțit alte recompense, poate mai grase sau mai sigure, dacă nu se bagă în față ?”. Iar întrebarea se întărește, temeinic justificată de experiența noastră, iată, cu mai multe generații de politicieni care s-au dovedit a nu-i interesa politicile de dezvoltare ale țării, scopul lor direcționându-se clar și strict spre interese personale care le erau mai aproape. Adică, folosind  politica doar ca un mijloc pentru alte scopuri și ne dovedind nici un fel de vocație pentru aspirațiile civice; ba, dimpotrivă, sfidându-le cu nepăsarea lor. Asemenea parveniți politici au pus stăpânire pe posturi folosindu-le pentru interesele lor egoiste,  care s-au manifestat cu evidență doar în două feluri: Fie atent dirijate în limitele legii, ceea ce, trebuie să recunoaștem, presupune un efort și o concentrare destul de mare ca să mai poți avea capul la altele, fie frizând ilicitul ale cărui riscuri îți dau, iarăși, altfel de preocupări decât cele de dăruire dezinteresată pentru binele țării. Când te gândești cum să furi și să te tot îmbuibi, nu numai că nu mai ai timp pentru problemele societății, ci ajungi să-ți folosești puterea împotriva rezolvării lor. Ca dovadă actele de corupție de la retrocedări, care nu înseamnă numai împroprietărirea nemeritată a unora ci și deposedarea frauduloasă  a adevăraților proprietari pe care-i terorizezi, îi umilești și-i lași în sărăcie cu decizii obținute ilegal. Iar acestea nu sunt numai decizii politice, ci decizii mult mai importante în timp, în dimensiuni economice și în aspectul juridic al strâmbătății sociale pe care o produci pentru încă multă vreme. Din acest punct de vedere ( repet: începând  cu termenul respectiv numai pe motiv de ordine alfabetică), DEROGAREA cerută și enunțată cu seninătate, căpăta pentru mine rezonanțele a cu totul alte sensuri. Pe care nu le enumăr acuma ci, încurajat de faptul că, în comentariul său, domnul Marian Ilie se duce cu gândul și la interpretări favorabile populației, care ar putea deveni importante pentru țară,  aștept să le conjug cu sensurile pe care le-au intuit și alții.

Apoi,  ca să trec la al doilea termen, întâmplarea a făcut ca, tocmai în acele zile, mie, ca alegător, să mi se atragă atenția asupra un personaj foarte prezent, poate cel mai prezent pe firmamentul politicilor dâmbovițene în toți cei 25 de ani, cunoscut și chiar impus opiniei publice drept un important și abil negociator al partidului său. Cele mai dificultoase negocieri, dar, uneori, poate chiar cele mai murdare, împovărătoare pentru țară și compromițătoare pentru politicile de partid, la care se referă comentariul confratelui pe care l-am citat la început sunt, într-un fel sau altul legate și de numele acestui personaj. Devenind astfel etichete pentru persoana sa, pentru spiritul conciliant de care e capabil, pentru relațiile pe care le păstrează cu alți politicieni, indiferent de orientarea doctrinară. Cu timpul, văzându-l cum se strecoară chiar și prin dificultăți de tip juridic, el a fost consacrat drept „negociatorul”, punându-și amprenta personalității sale, cu petele ei, pe termenul de NEGOCIERE.  Numai că, un eveniment recent  a schimabt totalmente unghiul de vedere asupra acestui mod de negociere, deschizând direcția din care se remarcă a nu fi vorba nicidecum despre arta negocierii, bine definită și lăudată în diplomație, ci numai despre aparențele că ar fi vorba de aceasta, despre o confuzie deliberat creată în legătură cu persoana respectivă, sau chiar de ea ca atare. Pentru că, iată-l pe negociator implicat, sau intimat deocamdată, ca să respectăm prezumpția de nevinovăție, într-o crasă acțiune penală. Despre care, chiar dacă  nu o putem încă situa și categorisi ca domeniu, fiindcă poate fi vorba și de corupție, dar și de grup organizat în necinstite interese ce lezează proprietatea unor bunuri de stat, de obște sau chiar particulare vizând însușirea lor pe nedrept, putem vorbi despre actul penal ca atare. Acest act este dovedit de acțiunile juridice întreprinse într-un scop de dobândire foare dubioasă a unor imense restituri bazate pe falsuri și susținute prin complicitatea unor judecători. Iar, în asemenea condiții, încrengătura mafiotă de interese prin care putea fi rezolvată pozitiv pentru făptași o asemenea tentativă,  depășește sfera politicului unde se pretinde că ar avea loc negocierea. Ea cuprinde juriști și oameni din administrația publică ce nu au voie să facă politică, cuprinde întreprinzători economici care nu dau doi bani pe politică, dacă nu le rentează, cuprinde miliardari care, țepari fiind, de multă vreme se consideră deasupra politicii și mai cuprinde chiar și o boierime scăpătată, dispusă să-și folosească numele spre a înnobila cu o aură politică de rezistență forma mafiotă de deposedare a titularilor autentici: Un adevărat mecanism-caracatiță care lucrează din umbră; și, pentru ai căror membri, este de ajuns să-și facă un semn pentru a influența o decizie politică despre care politicienii de la suprafață pretind apoi că a fost negociată și își găsesc merite. În același timp, o asemenea încrengătură nu are cum se opri la un singur partid sau la o singură guvernare. Ea se desfășoară organizat și lungă vreme, implicând mulți și diverși factori din elementele de guvernare și ducând bănuiala către tot mai mulți dintre aceștia, în continuitate și pe parcursul schimbării mai multor guvernări. Fapt pentru care, eu ca alegător, am dreptul să mă întreb dacă nu cumva faima de negociator a persoanei respective, nu a fost altceva decât o acoperire a apartenenței sale la un grup organizat care își are angrenajele mecanismului plasate în fiecare dintre partide. Și că, deci, nu a fost niciodată vorba de negociere, ci de înțelegerea mafiotă a unor oameni care au în comun interese de altă natură, mult mai puternice decât cele doctrinare care produc disensiunile. O asemenea interpretare asupra „negocierilor” de partid pe care eu, ca alegător, am dreptul să o dau în lumina faptelor făcute publice prin arestări preventive, îmi arată pericolul unei puteri oculte care, chiar dacă deocamdată nu se dorește suprastatală, suprapartinică este oricum!... Iar asta schimbă total semnul de întrebare caragealian, în sensul blazării că: „Eu, cu oricine votez, votez același lucru!”...  Ei bine, nu devine astfel evident faptul că negocierea e praf în ochi?!... Că e vorba tot de producerea de strâmbătăți sociale furând de la adevărații titulari ai retrocedărilor și îmbogățindu-i pe alții – strâmbătate cu atât mai gravă, cu cât își pune pentru îndelungă vreme amprenta asupra unei societăți!... Băieții știu asta prea bine dar, în spatele unor politici formale prin care îi lasă pe alții să se compromită,  își au gașca de interese situată la un nivel mult deosebit de ce se lasă la vedere în viața politică de zi cu zi: O gașcă luând în secret hotărâri mult mai ferme și mult mai bine convenite, decât ceea ce se pretinde în mod public a fi negociere. Spiritul conciliant și relațiile cordiale între adversari politici, elemente prin care democrația apreciază întotdeauna disponibilitatea la negociere în scopul binelui public, devin doar o perfidă fațadă machiată propagandistic peste hidoșenia mafiotelor legături antipopulare.

Iată cele câteva precizări la care eram obligat privind termenii puși în discuție. Ele vin doar ca o explicație personală, a psihologiei mele de alegător. Pe care o las necomentată,  tocmai așteptând  direcții și interpretări în plus, precum cele ale comentatorului pe care l-am citat la început.

vineri, 21 noiembrie 2014

SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (2)

​Corneliu LEU

SEMN CĂTRE CLASA POLITICĂ (2)

NEGOCIERE ȘI DEROGARE
Ca dovadă cât de  strâmb pornită și, apoi, cât de viciată pe parcursul evoluției ei a fost calea formării unei clase politice  pentru democrația contemporaneității noastre, cât de egoist-apucătoare s-a format ea și cum i s-a consolidat, tot mai nociv și mai nesincer, lipsa de răspundere față de electoratul despre s-a considerat că nu merită altceva decât demagogia statistică pe care i-o acorda comunismul, în urma recentelor experiențe electorale ne-am ales cu două noțiuni definind taberele. Sunt acestea niște biete substantive comune, dar situate în categoria numelor de acțiune, au ajuns a evoca pregnant mutațiile de psihologie electorală, ne mai fiind vorba doar de persoanele implicate în acțiunea lor. Fapt pentru care ne și permitem să vorbim despre ele, fără apropo la cei care le-au practicat. Este vorba de negociere și derogare,  două substantive care, „nomina acti” fiind, se definesc tot mai caracteristice pentru cutremurul acesta electoral în legătură cu care vor avea de tras mai multe învățăminte cei care se angajează la redresarea situației noastre sociale. Or, cum acestea sunt în primul rând partidele, în interiorul forței lor de a-și modifica mentalitatea rezidă prima speranță.
Pentru că, în acești 25 de ani am avut de-a face numai cu două categorii de partide: Unele care s-au deteriorat de tot ieșind de pe eșichierul politic, și altele care s-au păstrat pe acest eșichier deteriorându-se în interiorul lor. A treia categorie nu mai are loc tocmai din pricina celor care s-au păstrat consolidându-și aroganța printr-o precară convingere în materie de leadership: Aceea că pot guverna nu pe principii, ci prin spirit descurcăreț; și că se pot considera eficienți nu prin efort cinstit pentru toată țara, ci folosind puterea fiscalității pentru ei, fără jena de sfidare prin conjugarea manevrelor în gașcă. Ca dovadă  că tot ce înseamnă guvernare este în funcție de impozitare și nu de producție, ceea ce este administrație publică, înseamnă cheltuieli bugetare în folos clientelar, iar tentativele de a câștiga electoratul nu sunt  prin nimic altele decât de a-i promite că-i vei restitui mici firimituri din bugetul național pe care i l-ai confiscat: completarea vechilor salarii sau pensii, nesemnificative reduceri de taxe și mici adăugiri la ajutoare. Exact de natura celor care ne-a făcut să-l huiduim pe Ceaușescu, dar cu nerușinarea de a promite unor oameni cărora, acum, nu le mai vorbești din partea statului, ci despre redistribuirea unui buget la care ei știu prea bine că au fost contribuabilii.
Deci, asemenea partide se deosebesc de cele expiate nu prin vreo dorință de a guverna cum trebuie și a prefigura pentru viitor direcții viabile, ci prin șmechereasca îndemânare de a se descurca aruncându-ne fărâmițe din bugetul constituit din banii noștri, ca și cum ar promite că dau de la ei un bacșiș. Care, și acela, luat ca atare, după ce că nu e adevărat e și jignitor. Luați toate promisiunile electorale sau măsurile guvernamentale care le-au preîntâmpinat cu stângăcie propagandistică, și vedeți dacă ele conțin altceva decât măsuri sau promisiuni de a reașeza bugetul constituit din banii noștri. Aceasta nu poate fi decât o rușine pentru știința politicii, căzută-n derizoriul unor penibile menevre de băieți care, tocmai pentru că se pretind descurcăreți și nu-și propun să fie creatori de dezvoltare, dau dovadă de aroganță față de întreaga populație a țării. Ei au considerat că-și pot face propagandă de partid, fără a veni cu nici o contribuție din partea partidului respectiv ci, cel mult, promițând sau demonstrând că fură și ei mai puțin din bugetul nostru, recunoscând astfel că avem și noi dreptul la câte ceva. Asemenea politicieni ai lui pește, pot fi ei tari prin încrengăturile mafiote pe care au știut a și le constitui, dar iată că pot fi și mirosiți de electoratul care se trezește pragmatic la promisiunile electorale și, da, vrea să vadă nu doar administrarea bugetului stors de la el, ci să vadă ce cointribuție aduce partidul respectiv la dezvoltarea în bine a societății. Această probă de examen politic se dovedește astăzi necesară tocmai prin picarea lecției prost învățate, tocmai prin repetenția la care te condamnă nerușinarea de a face oamenilor promisiuni pe proprii lor bani, fără nici un semn că tu poți să-i conduci pentru că ai idei care se pot cuantifica în valori!...
Asta a pretins și, de fapt n-a avut electoratul:  O contribuție, poate fi ea și de natură morală, din partea grupării sau grupărilor respective. Să se vadă cu ce contribuție de idei social-economice vor afirma ele politicile de dezvoltare a țării, de emancipare a societății, de eradicare a imoralității și mafiotismului, de punere a oamenilor în drepturi meritocratice prin afirmarea unui spirit productiv care să ne caracterizeze în fața noastră și a lumii.
Societatea românească începe să-și dea seama de nocivitatea acestui pseudosimpatic spirit descurcăreț care, pentru partide, nu este decât o măsură de a nu trezi prea multe sau prea grave nemulțumiri care să le răstoarne; dar o măsură aplicată nu pe căi onorabile, ci cultivând o țesătură de legături ilicite care, cred ei cu suficiență că te poate  impune. În aceste condiții, toate relațiile lor cu electoratul nu se bazează pe faptul că acesta le-a selecționat în preferințele sale, ci pe legături subterane de interese extrapartinice prin care domină, manifestându-și cu aroganță privilegiul de a vorbi despre statul de drept ca despre un pachet de legi menit să servească gașca pe care au format-o și să supună restul populației intereselor ei.
Din acest motiv, fără aluzie la persoanele care le-au propulsat, ci cu accent pe ceea ce,  o politică degradată degradează chiar sensul cuvintelor, închei acest al doilea articol din ciclul pe care îl propun, rugându-l pe cititor să se gândească la ce semnificații îi sugerează cele două substantive al căror nume de acțiune s-a descifrat cu evidență în recenta, dătătoare de speranță, experiență electorală:  NEGOCIERE și DEROGARE.

joi, 13 noiembrie 2014

Daţi-i interdicţie pe viaţă!

După ce noul director al companiei „Apple”, Tim Cook a admis într-un editorial din „Bloomberg Businessweek" că e gay, Rusia a demontat un monument din Sankt Petersburg ridicat în cinstea lui Steve Jobs, fondatorul „Apple”. Monumentul în forma unui iPhone şi înalt de doi metri fusese ridicat în curtea unui colegiu din Sankt Petersburg, în ianuarie 2013, de grupul de companii „ZEFS”. Conformîndu-se unei legi care combate propaganda gay, „ZEFS” a dat un comunicat prin care a anunţat opinia publică despre demolarea monumentului „Apple” din curtea colegiului: „În Rusia, propaganda gay sau alte perversiuni sexuale printre minori, sunt interzise de lege, iar monumentul era „într-o zonă în care tinerii studenţi şi elevi aveau acces direct. După ce directorul Apple, Tim Cook a recunoscut în public că practică sodomia, monumentul a fost dat jos pentru a ne conforma legii federale ruseşti, protejând copiii de informaţii care promovează negarea valorilor familiale”, scrie comunicatul „ZEFS”. De o mie de ori, bravo! A nu se înţelege că sînt fan Putin, cum nu sînt nici fan Obama, dar lucrurile demne şi de moralitate creştină trebuie întotdeauna semnalate.
Putin l-a molipsit pe David Cameron
Ţarul Vladimir Putin face istorie în sensul păstrării şi apărării valorilor morale şi tradiţionale, semnînd anul trecut o lege prin care se interzice „propaganda gay” printre minori, lege care a cauzat furie şi proteste în Occident, fără rezultat însă, în special în cadrul Olimpiadei de Iarnă din februarie, găzduită de Rusia la Soci. Mai mult, Vitalie Milonov, membru al Adunării Parlamentare din Sankt Petersburg, a cerut ca lui Tim Cook, directorul Apple, să i se interzică accesul în Rusia, după ce a recunoscut că este homosexual. „De ce să vină, ce-ar putea să ne aducă? Virusul Ebola, SIDA, gonoree? Toate au legături nevăzute acolo. Daţi-i interdicţie pe viaţă”, a spus politicianul rus. În replică, deviatul-sexual, care are nevoie urgent de tratament, a replicat: „Sunt mândru că sunt gay şi e unul dintre darurile cele mai de preţ de la Dumnezeu”. Înţelegeţi acum cît de dus cu pluta poate să fie un deviat-sexual dacă îl amestecă pe Dumnezeu în sodomia sa. Din nou, bravo lui Putin! Se pare că Ţarul l-a molipsit şi David Cameron, care a afirmat într-o conferinţă de presă că „pornografia virtuală degradează copilăria, iar în cele mai negre colţuri ale internetului se ascund lucruri care ne pun în pericol copiii”. („The Telegraph”). Într-o Europă excesiv de permisivă la capitolul sexualitate şi pornografie, după Rusia, Ucraina şi Islanda, Marea Britanie este a patra ţară europeană care interzice prin lege accesul tinerilor şi copiilor în zona pornografiei virtuale şi a propagandei gay. Bravo islandezilor! Bravo englezilor! Pentru că noi nu realizăm încă ce ne aşteaptă acceptînd din afară pîngărirea tradiţiei moral-creştine, stăm nemişcaţi cu pantalonii în vine şi cu poalele ridicate în faţa libertinajului occidental, iar ruşii şi ţările enunţate mai sus nu mai pot de măsurile dictate de oriunde şi le arată poarta neruşinaţilor.
Obama vorbeşte în somn cu Dumnezeu
În curtea lui Barak Hussein Obama, alt mare „prieten” al omenirii, victoria republicanilor în alegerile parţiale anunţă doi ani dificili pentru el şi partidul său, care poate fi orice, numai partid democrat, nu, avînd în vedere politica violentă a Americii în lume. Pierderea majorităţii democraţilor în Senat în favoarea republicanilor îl va obliga pe Hussein Obama să colaboreze cu opoziţia republicană, deşi mă îndoiesc. Ca să fie sigur că lucrurile vor ieşi conform planurilor sale de democratizare a ţărilor arabe cu rachete şi drone, Obama a autorizat suplimentarea trupelor din Irak care luptă împotriva grupării teroriste Statul Islamic, cu încă 1.500 de aşa-numiţi „consilieri militari” la Bagdad şi înfiinţarea de tabere de instrucţie, scrie Le Courrier International. Aceştia se adaugă celor peste 600 de consilieri militari americani şi 800 de soldaţi care asigură paza Ambasadei Statelor Unite din Bagdad. Mă rog, ştim noi ce pază asigură şi mă întreb, oare, dacă Irakul ar fi produs galoşi de gumă în loc de petrol, ar mai fi fost vreodată invadat de americani? Omenirea ştie că mai toţi preşedinţii americani au vorbit personal cu Dumnezeu, potrivit declaraţiilor lor. Probabil în şcolile de la ei copiii învaţă că civilizaţia s-a născut în Texas, iar scrierea a fost inventată de strămoşii lor. William McKinley a declarat în 1898 că într-o noapte, în timp ce se plimba pe culoarele Casei Albe a vorbit cu Dumnezeu şi a primit ordin de la El să ia în stăpînire Filipinele pentru a civiliza şi creştina populaţia de acolo. La mai mult de un secol, Bush asigura omenirea că Dumnezeu este de partea sa în cucerirea Irakului. La fel cum Reagan anunţa că Nicaragua este un pericol, Bush, plagiindu-l, a strigat că Irakul este un pericol. Obama, ocupat cu multiplele invazii, deşi vorbeşte şi el în somn cu Dumnezeu, a uitat să respecte tradiţia şi să ne informeze ce fel de democraţie i-a spus să trimită în ţările invadate. Aceeaşi democraţie pe care au instaurat-o în Republica Dominicană, în Haiti şi în Nicaragua? Deci, cine ucide pacea popoarelor?
Eduard Şevardnadze a refuzat invitaţia Washington-lui de a invada România
Înainte de distrugerea Iugoslaviei, în cărţile lor figura România. Ar trebui ca numele lui Eduard Şevardnadze să fie dat unui bulevard din Bucureşti sau unei instituţii de pace, pentru că el a refuzat invitaţia Washington-lui de a invada România, altfel am fi fost o Bosnie sau un Kosovo. Secretarul de stat american de la vremea loviturii de stat din ţara noastră, James Baker, îi ceruse lui Şevardnadze (pe atunci ministru de externe al U.R.S.S.) să invadeze România. Acesta a replicat: „Ce, aţi înnebunit, aţi preluat voi doctrina Brejnev?”. După lovitura de stat din decembrie 1989, cînd Baker a venit la Bucureşti, pe cine credeţi că a pupat întîiaşi dată? Pe agentul în sutană Laslo Tökes, licenţiat în ştiinţa trădării, azi, eminent instigator şi duşman al unităţii de neam. Cam aceştia ar fi prietenii omenirii, specializaţi în subjugarea statelor, prin acumularea de resurse cît mai egoist şi războinic cu putinţă. Prietenia lor e o reacţie sinceră la adresa nepăsării prin care omenirea a lăsat de prea multă vreme scara valorilor răsturnată. Ei au hotărît aprig şi intempestiv destinul unor popoare, îngenuncheate cu aberaţii gen libertate, terorism, dictatori, capitalism, privatizare, investitori, economie de piaţă, liberalizări... încît au devenit sclavii celor care au inventat şi au umflat sistemul bancar, inducînd idea că fără bănci şi fără sistemul financiar ticălos din care se hrănesc bogaţii lumii, omenirea se prăbuşeşte. Sistemul acesta clădit pe bani virtuali şi pe împrumuturi cu dobînzi de tip caritas la scară planetară este un imperialism mai periculos decît cele din istoria trecută, un imperialism care a impus statelor anumite guverne dispuse să-şi vîndă poporul. Dacă Hitler a invadat Polonia cu tancurile, astăzi, caracatiţele financiare de putere mondială cotropesc şi ucid. 

Maria Diana Popescu, Agero

luni, 3 noiembrie 2014

"Aleea Maresalilor" din capitala Moldovei

În capitala Moldovei, pe ,,Aleea Mareşalilor” din Copou, fostă ,,Aleea Mareşalilor Militari,” CTITORIE a  Generalului Mircea Chelaru, stau :  
 
                 De strajă doar trei din cei şapte Mareşali ai României care au fost opt.

Întrebarea lunii Octombrie:  
            Dacă e Aleea Mareşalilor României, unica de acest fel din ţară,
de ce nu sunt acolo busturile tuturor celor şapte Mareşali, care au fost de fapt opt?

duminică, 2 noiembrie 2014

Slagar national

Bună ziua!
Sunt treburi despre care n-ar trebui să glumim, dar în Țara bășcăliei generale ce mai contează o prostie în plus sau în minus. Cer scuze, totuși.
Tatonez respectuos eventualitatea obținerii din partea dvs. a susținerii solide pentru promovarea unei propuneri de lege ferenda. Scopul ar fi instituirea cântecelului alăturat ca Șlagăr Național al Republicilor Române Dezunite.
Justific acest demers prin aceea că respectiva alcătuire muzicală exprimă ca filosofie, cum nu se poate mai fidel, ethosul românesc, fibra noastră balcano-carpato-muscalo-pontică în manifestarea sa cea mai pură și intimă, totodată.
Altfel spus, în loc să ne tot tânguim la nesfârșit unii altora cerșindu-ne trezirea (valabil pentru dreapta Prutului), dar să ratăm perpetuu bătaia de pleoapă a lucidității (conștiința noastră națională, oricum defazată mai ales pe felia politică și morală, zace buimacă de prea multe evuri prin chiar somnul cel mai dens al rațiunii); ori să tot bâjbâim cu hârlețul, secera și ciocanul după comoara limbii (în stânga Prutului), de neaflat însă pe adâncimea superficială de îngheț local al spiritului românesc la care este pitită, mai bine să ne asumăm sincer condiția reală.
Cum că, postulatele pe care ne întemeiem simțirea sunt, de fapt, ferm și inspirat condensate în aceste expresii inițiatic-ziditoare, croite într-o amplă perspectivă transcendent-istorică: „mă leși băi cu prostiile mătii, morții tei! Ce, nu știu io?” (dreapta) sau „tăt normal” și „a șii ghini!” (stânga).
Adică, dacă tot ne-am dedulcit la bălăcitul grațios în haznale și ne place cu gura plină ochi de conținutul dânsele-n trânselor, măcar să statuăm chestia asta clar, ca să știm o treabă: „Las-o bă că merge și așa!”.
Numai că s-o afirmăm puțintel mai ferm și să repetăm fără răgaz în gând. Să nu care cumva, tândălind pe drumul spre nicăieri, să uităm iar încotro am apucat-o. Cum pățim de vreo câteva milenii încoace. Că nu ne mai săturăm să ne-nțepenească mânurile semnalizând dreapta, dar invariabil s-o cârmim năuci la stânga.

Daniel Barbu

danielbarbu59@yahoo.com    

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Angajatori de Top Iasi


Vineri si sambata, pe 24-25 octombrie, are loc targul de cariera, Angajatori de TOP Iasi

 
Evenimentul se va desfasura la Atriumul Palas Mall, unde ai posibilitatea sa aplici la peste 1200 de oportunitati de cariera oferite de cele 30 de companii participante. Iar daca ai nevoie de feedback cu privire la modul in care sa iti redactezi CV-ul, atunci ar fi bine sa vizitezi standul CV Clinic. 

 
Intra pe www.hipo.ro si afla ce angajatori poti intalni la Iasi!


duminică, 14 septembrie 2014

Spionajul rusesc din Balcani concentrat la Iasi, Chisinau si Tiraspol

Lenin
Toamna anului 2002
Un personaj care îşi mişcă existenţa între cel puțin două servicii secrete, şi căruia nu e potrivit să-i amintesc aici numele, a avut în toamna anului 2002 imprudenţa să-i scape un material. Acesta rămânea în memoria unui computer, chit că o variantă imprimată a lui îşi continua calea, împreună cu personajul respectiv, între cele două servicii. Materialul viza dislocarea spionajului rusesc pentru zona balcanică de la Sofia la Chişinău. M-am convins ulterior că aproape nimeni nu cunoştea faptul, nici chiar reprezentanţi ai structurilor speciale, chemaţi prin lege să asigure siguranţa statului. La expirarea a doisprezece ani și în contextul ultimelor evoluții din Ucraina, informația îmi pare încă interesantă şi de actualitate. Pentru că nu ni-i dat să citim în fiecare zi asemenea tip de informaţii în presă, am zis că nu strică să le oferim cititorilor noştri câteva detalii din materialul cu pricina.
Rusia a avut la Sofia, încă din perioada sovietică, un centru regional de spionaj. Mai bine zis, un centru din care era dirijată reţeaua de spioni sovietici/ruşi din zona Balcanilor. Numele centrului regional era banal de simplu: „Centrul Balcani”, în original „Balkanski Ţentr/Балканский Центр”, având abrevierea BŢ/БЦ. Noi vom folosi abrevierea CB sau „Centrul B”.
„Centrul centrului”, biroul central sau creierul întregii reţele a fost stabilit în Rusia, la Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Biroul central i-a fost subordonat direct unuia dintre adjuncţii şefului SVR (Slujba Venşnei Razvedki – Serviciul de Informaţii Externe) Serghei Lebedev.
Sediul SVR, IasenevoDoar numele a trei dintre colaboratorii  biroului de la Iasenevo au devenit cunoscute către 2002:  1. locotenent-colonelul Andrei Karasiov, acesta vizitând cu regularitate „Centrul B” din Chişinău, întreprinzând de aici deplasări în diverse state balcanice; 2. maiorul Iurii Tereşcenko; 3. generalul Alexandr Ignatievici Kriviţki, cunoscut atunci drept şef al întregului „Centru B”.
La Iasenevo activează un grup numeros de analişti şi consultanţi, între care în 2002 un rol important i-a fost rezervat generalului (r) Vladimir Rubanov, consultant în problemele cele mai „fierbinţi” din Balcani. De asemenea, aici îşi prestau activitatea mai mulţi foşti angajaţi ai ambasadelor Rusiei în statele balcanice, printre care se remarca un fost ataşat la Ambasada Federaţiei Ruse la Sofia, expulzat cu câţiva ani înainte, doi foşti cetăţeni iugoslavi de etnie sârbă, specializaţi în „probleme iugoslave”, precum şi câţiva foşti ofiţeri din cadrul „Direcţiei 24” (România), care au activat în fostul KGB al RSS Moldoveneşti.
Pe linia militară biroul de la Iasenevo cuprindea 5 ofiţeri din fosta Direcţie de informaţii a flancului de Sud-Vest (Upravlenie razvedki Igo-zapadnogo napravlenia) dislocată la Chişinău până în anul 1992.
Potrivit informaţiilor interceptate, „Centrul B” avea la Chişinău câteva obiective şi anume: 1. O vilă în așa-zisa „zonă rezidențială” din Valea Morilor; 2. Trei birouri în sediul „ITERA-Moldova”; 3. Un obiectiv în orășelul aeroportuar Chişinău, în care urma să se stabilească nemijlocit „Centrul B” începând cu 15 septembrie 2002; 4. Câteva apartamente conspirative în raza oraşului Chişinău folosite pentru munca cu „curierii” sosiţi din ţările vizate; 5. Mai multe camere închiriate pentru scopuri operative  în hotelurile „Jolly Allon”, “Codru”, “Dacia”, “Naţional”, “Turist” şi “Chişinău”, taxa pentru închiriere fiind plătită începând cu data de 1 ianuarie 2002; 6. Un birou „sub acoperire” la Aeroportul internaţional Chişinău; 7. O filială „locală” la Tiraspol, pentru legătura cu Direcţia de Informaţii a Grupului Operativ de Trupe Ruse (GOTR) în Republica Moldova.
Sursa menţiona că, de comun acord cu reprezentanţa permanentă a Serviciului Federal de Informaţii (FSB) al Federaţiei Ruse la Chişinău, colaboratorii „Centrului B” foloseau în scopuri operativ-tehnice anumite birouri sau apartamente din clădirile amplasate în preajma „obiectelor strategice”. Dintre acestea făceau parte: 1. Un birou din clădirea Departamentului pentru Minorităţi Naţionale, situat  în imediata apropiere a Ambasadei SUA; 2. Clădirea fostului sediu al Ambasadei Federaţiei Ruse din strada Mateevici, în preajma Ambasadei SUA; 3. Un birou în strada Pușkin, vizavi de clădirea Guvernului Republicii Moldova; 4. Hotelul „Jolly Allon” din vecinătatea Ambasadei Republicii Federale Germane, a Ministerului Afacerilor Externe şi a Parlamentului; 5. Apartamentele din blocurile adiacente Ambasadei României şi, respectiv, Ambasadei Ucrainei.
O listă incompletă a personalului „Centrului B” de la Chişinău îi cuprindea în 2002 şi pe următorii: 1. Locotenent-colonelul V. V. Guskin, în calitate de şef al „Centrului B”; 2. V. M. Bezrutcenko, „figura-cheie” în toată construcţia; 3. M. Romaniuc – consultant politic pentru Republica Moldova; 4. Un oarecare Andrei Nikolaevici, specialist în contrainformaţii externe, responsabil de securitatea colaboratorilor „Centrului B”; 5. M. Odinţiova – şefă a cancelariei; 6. Pavel Dankevici – cifru; 7. Natalia Bolotina – secretar referent. Sursa menţiona că primele două persoane erau angajate cu acte în regulă la compania „ITERA-Moldova”, iar a treia – la fundaţia „Socium Moldova”.
De asemenea, se arăta că V. M. Bezrutcenko şi V. V. Guskin erau persoanele care menţineau contactul cu agentura din conducerea Republicii Moldova şi a structurilor de forţă din Republica Moldova. Totodată, V. V. Guskin şi Andrei Nikolaevici „lucrau” cu informaţiile din ţările ţintă, dirijau curierii, aveau ieşire directă la toţi rezidenţii ilegali din zona de responsabilitate. O a opta persoană, un oarecare Viktor, în vârstă de 40 de ani, completase echipa „Centrului B” de la Chişinău în august 2002 şi întreprindea călătorii „de serviciu” în ţările din regiune.
Sursa mai preciza că  accesul tuturor persoanelor în “obiectivele” principale ale „Centrului B”  – vila şi birourile de la „ITERA-Moldova” – era strict limitat. Întâlnirile „de lucru” aveau loc fie în „apartamentele conspirative”, fie in alte localuri din Chişinău, „pe loc” prelucrându-se numai informația. „Centrul B” activa în paralel cu reţeaua de rezidenți ruşi din Republica Moldova, rezidenţi aflaţi în relaţie de „subordonare coordonată” cu CB. Coordonarea se efectua prin reprezentanţa oficială a FSB-ului în Republica Moldova, instituită în baza Acordului semnat în februarie 2001 de către directorul SIS, Valeriu Pasat, şi şeful FSB, generalul Nikolai Patruşev, Acord cu o Addenda secretă. Agenţii din subordinea angajaţilor „Centrului B” nu cunoşteau apartenenţa acestora la CB. Singura persoană din interiorul CB familiarizată cu întreg spectrul de activitate a Centrului  era locotenent-colonelul V. V. Guskin. Ceilalţi colaboratori cunoşteau strict doar ceea ce ţinea de competenţele lor.
Aceeaşi sursă menţiona că în cadrul ultimelor două şedinţe operative ale CB fuseseră fixate câteva sarcini concrete, şi anume:
- crearea unui climat informaţional ostil faţă de aderarea României la NATO, inclusiv prin  lansarea informaţiilor compromițătoare în mass-media din Federaţia Rusă;
- monitorizarea  situaţiei politice şi economice din Republica Moldova legate de desfășurarea summitului CSI la Chişinău;
- intensificarea activităţii de colectare a materialului compromițător asupra guvernării în exerciţiu de la Chișinău, în primul rând asupra lui Voronin şi a anturajului său.

SVR
„Centrul B”. Informaţie din iulie 2003, completată și precizată de aceeași sursă.
Așa cum s-a specificat și în prima parte a materialului, cartierul general al Centrului Balcani (CB sau Centrul B) se află în Iasenevo, o suburbie a Moscovei. Mai exact, acesta este amplasat în aripa nordică a uneia dintre clădirile aparținând Serviciului de Informații Externe (SVR) al Federației Ruse.
Conform informațiilor devenite cunoscute sursei în iulie 2003, din personalul „Centrului B” făceau parte:
- general-maiorul Alexandr Ignatievici Krivițkii (conducător);
- colonelul Krikunov;
- locotenent-colonelul Bondarenko;
- locotenent-colonelul Smorodin;
- colonelul Nikolai Pascari (originar din Transnistria);
- locotenent-colonelul Andrei Karasiov;
- maiorul Iurii Tereșcenko.
Numărul exact al angajaților Centrului B de la Iasenevo nu era cunoscut cu exactitate. Conform unor estimări însă, împreună cu ”aparatul auxiliar intern” (psihologi, pază, șoferi etc.) acest număr nu depășea 30-35 de persoane.
În afara „Centrului B” de la Iasenevo, pe teritoriul Federației Ruse mai existau subdiviziuni la:
- Rostov pe Don (din 2002);
- Soci (din 2002);
- baza maritimă de la Sevastopol, Crimeea.
În întreaga „zonă de interes” a „Centrului B” există grupuri de informare formate din 2-3 angajați care funcționează pe lângă ambasadele Federației Ruse din capitalele statelor țintă.
„Centrul B” de la Chișinău, creat în anul 2001, dispunea de următoarele sedii:
- zona de subsol și partea stângă a parterului ambasadei Federației Ruse, 3 birouri;
- vila din cartierul rezidențial Valea Morilor, sectorul Centru, amplasată lângă vila ambasadoarei SUA, Pamela Hyde Smith, din strada Cireșilor 3b;
- clădirea „Eurocreditbank”, et. 4, arendată pe documentele „ITERA-Moldova”, strada Ismail, colț cu bulevardul Ștefan cel Mare;
- câte 2 camere rezervate permanent în hotelurile „Național” și „Turist”.
Alte sedii utilizate ocazional pentru chestiuni operative:
- clădirea din strada București 72 (două încăperi);
- clădirea din preajma Centrului Cultural Evreiesc și a Palatului Republicii, din strada Maria Cebotari colț cu strada București, în înțelegere cu rezidentura rusă.
Alte sedii la care s-a renunțat:
- vila din orășelul Vadul lui Vodă;
- construcția din zona Aeroportului Chișinău.
Sursa preciza că la Chișinău se aflau în permanență 20 de colaboratori ai „Centrului B”. Dintre aceștia, 4 se ocupau de „problematica strict moldovenească”, aflându-se în permanență la vilă:
- Pavel Dankevici
- Natalia Boltina
- Marina Odințova
- M. Romaniuc.
„Protecția” era în sarcina colonelului A. N. Kovrihin (contrainformații externe), care deținea un birou separat la vilă, precum și unul la ambasadă. Conform spuselor sale, acesta se ocupa de „măsurile profilactice”. Întregul flux de informații colectate „din zona de răspundere” trecea prin V. Guskin, șeful „Centrului B”.
Contactele „Centrului B” cu angajații ambasadei Federației Ruse erau destul de sporadice, cu excepția consfătuirilor „comune” (o data pe lună) sau a întrunirilor „solemne”.
Vila era dotată cu 3 camere de luat vederi plasate în exterior (vizibile) și altele 11 în interior. Sistemul de interceptare (așa-zisele „ploșnițe”), cu un grad de recepționare de sută la sută, a vizat perimetrul întregului bloc. De „utilajele speciale” (minisisteme de înregistrare DVD, „tunuri laser”, „inviders”-uri etc.) s-a ocupat Kovrihin. În vilă a existat un sistem intern interactiv de 12 computere, cu o ieșire la blocul informațional al ambasadei. „Centrul B” a folosit de 4 unități de transport, și anume:
- 1 BMW înmatriculat cu numere pentru „necetățeni” ai Republicii Moldova (H 0021), numere care erau schimbate o data la 2-3 luni (responsabil – Guskin);
- 2 automobile cu numere de înmatriculare transnistrene – JIGULI 06 și Volkswagen Jetta, folosite după caz;
- 1 automobil arendat pe termen lung la „Cardservice”, folosit împreună cu șofer, în funcție de ocazii.
Documentația financiară a „Centrului B” la Chișinău a fost ținută de către soția lui Guskin.
Personalul „Centrului B” a avut acces liber la materialele privind activitatea Parlamentului, Președinției și Guvernului Republicii Moldova obținute de către ambasada Federației Ruse. Cât privește materialele de agentură, membrii personalului au avut acces la propriile surse și acces parțial la sursele „paralele”, „coordonate” de alți angajați. Întreg personalul a avut acces la baza de date 1992-2002 creată de V. M. Bezrutcenko înainte de retragerea sa la Iasenevo. Accesul la documentele cu marca „confidențial” a fost limitat. Era vorba despre documente privind activitatea structurilor ruse în Republica Moldova și conținând date care ”pot fi folosite parțial pentru analiza politică”, specifica sursa. Accesul la informația „din zona de răspundere” a fost limitat, având caracter consultativ sau de verificare.
Modul de obținere a informației:
- contacte directe cu angajații Președinției, Guvernului, Parlamentului și cu deputați;
- contacte cu reprezentanții structurilor de forță;
- contacte „pe dibuite” cu analiștii politici din Republica Moldova și de peste hotare, precum și cu ziariști;
- folosirea propriei agenturi.

SVR logo actual
Alte structuri ale serviciilor secrete ruse pe teritoriul Republicii Moldova (altele decât „Centrul Balcani”). Anul 2003.
- Reprezentanța oficială a FSB de pe lângă SIS condusă de generalul Kondratov, în a cărui subordine se afla un adjunct și un secretar. Activități: coordonarea relațiilor între cele două structuri, schimb oficial de informații, protecția informației, coordonarea activității altor structuri ruse din Republica Moldova, inclusiv a celor din Transnistria.
- Rezidentura. Este cunoscut numele fostului rezident – colonelul Glotov, aflat în relații bune cu ex-președintele M. Snegur. În momentul redactării materialului, sursa indica faptul că Glotov s-a retras din activitatea propriu-zisă, fiind folosit în caz de necesitate în calitate de consultant.
- Alte persoane din structură:
- Ciapkin,
- Gusev,
- Hohlov.
- Între anii 1993-1998 o structură formată din foști angajați ai Direcției de Informații și Contrainformații a Cartierului Direcției de Sud-Est a GRU a fost condusă nemijlocit de colonelul (în acea perioadă) Bezrutcenko (actualmente consultant la Centrul din Iasenevo). Zona de nord a RM era patronată, în continuare, de către un fost subaltern al lui Bezrutcenko, Vladimir Dogotari (având sediul la Bălți).
- Aparatul GRU este concentrat la Tiraspol, formal făcând parte din serviciile auxiliare ale GOTR. Atașatul militar N. Bușuev nu are atribuții la această structură.
- A fost atestată folosirea pe larg în calitate de acoperire a reprezentanțelor companiilor ruse sau ale firmelor locale, create de angajați ai structurilor în cauză. Firmele „Comacok” și „Varanthim”, pe lângă activități oficiale de import-export, se ocupă de „prelucrările operative” în vederea racolării sau compromiterii unor persoane oficiale din Republica Moldova. Activitatea acestor firme este coordonată de catre colonelul V. Daraban, indică sursa.
- Serviciul de securitate al „Moldova-Gaz”, condus de V. Bantâș (ex-căpitan SIS) este controlat de direcția economică a FSB. Preocupări – culegerea informației cu caracter economic și financiar.
- Serviciul similar al firmei „Itera” vizează relațiile economice externe ale Republicii Moldova și controlează OPEM (Organizația promovării exportului din Moldova).
- „Lukoil Moldova” vizează exclusiv relații economice și politice moldo-române și ruso-române. Conform caracterizărilor, pe parcursul ultimilor doi ani (2002-2003) randamentul activității a scăzut din cauza redirecționării cadrelor din această structură către alte „structuri paralele”. O partajare clară, în sensul unei „partajări clasice” a obligațiilor conform schemei de activitate a structurilor secrete sovietice de până la 1992, și anume, partajarea pe „linii” (de exemplu, linia „KR” – contrainformații externe; linia „PR” – informații cu caracter politic; linia „X” – informații cu caracter științific și tehnic, etc.) nu este atestată în Republica Moldova, susținea sursa.
Materialul mai arată că, la 1 august 2003, colonelul Alexei Nicolaevici Rusnac, reprezentant permanent al SIS pe lângă FSB, s-a prezentat la „Centrul Balcani”, prezentând două legitimații: una de colonel FSB și alta de colonel SIS. Cu această ocazie, menționează sursa, Rusnac a exprimat insatisfacția FSB față de activitatea SIS. Conform spuselor sale, majoritatea materialelor sosite la Chișinău pe linia reprezentanței SIS la Moscova rămân neprelucrate. Pentru a soluționa mai multe chestiuni operative, arată sursa, deseori a fost necesară intervenția conducerii FSB pe lângă I. Ursu sau V. Voronin. Rusnac a mai menționat că nu există activități serioase în domeniul contrainformațiilor, precum nu exista nici un plan de combatere a activității serviciilor străine în Republica Moldova. Scopul aflării lui Rusnac la Chișinău consta în elaborarea noului concept de funcționare a SIS, în perspectiva federalizării Republicii Moldova și a lărgirii flancului de sud-est al NATO. Conform aceleiași surse, planul de federalizare a fost elaborat în 2001 la Moscova cu participarea experților FSB. În 2002 el le-a fost „strecurat” americanilor prin „persoane de încredere”, americanii la rândul lor readresându-l structurilor europene.
Interesul deosebit al structurilor ruse se concentra pe:
a) activitatea serviciilor speciale americane în Republica Moldova, activitate care s-a dinamizat în ultimul an (2003). Cauzele acestei intensificări, precum și scopul ei nu erau cunoscute. Rușii se așteptau, din acest punct de vedere, la „surprize”. Potrivit lui Rusnac, în iulie 2002- iunie 2003 au fost depistate 40 de cazuri de eliberare de către Ambasada SUA la Moscova a pașapoartelor de călătorie cetățenilor americani pentru vizitarea Republicii Moldova. A fost menționat Robert K. (Kaplan, nota. red.), care ar fi vizitat frecvent Republica Moldova, Rusia și România. De asemenea, Rusnac a menționat revenirea la Chișinău, în calitate de reprezentant al CIA, a lui John B., care a mai deținut aceasta calitate anterior. În opinia lui Rusnac, revenirea lui John B. în Republica Moldova după ce a deținut funcții similare în Armenia și Bosnia nu este întâmplătoare. Rusnac a precizat că John B. a devenit „figura nr.1” pe lista intereselor serviciilor rusești în Republica Moldova.
b) Centrul de la Iași, datele despre care sunt extrem de lapidare la SIS. Potrivit lui Rusnac, pe linia SVR se planifica o „acțiune de penetrare directă” a acestui centru de către agentura rusă, fără asistența SIS. Modalitatea și termenii de „pătrundere” n-au fost dezvăluite. Serviciile ruse au respins tactica anterioară de ignorare a activității structurilor similare române după sesizarea semnalelor de implicare a instructorilor CIA în activitatea „anumitor structuri de informații din România”.
c) Atitudinea reprezentanților elitei politice din Republica Moldova față de ascensiunea relațiilor ruso-moldovenești și față de federalizare. Caracterizarea figurilor principale din conducerea de vârf a Republicii Moldova.
d) Datele referitoare la tot ceea ce ține de B.B. (legături, influențe, intenții etc.).
e) Implicarea oligarhilor ruși în dezvoltarea proceselor economice și politice din Republica Moldova, în primul rând V. Alekperov, R. Safin, O. Derepaska.
Rusnac a menționat că în timpul cel mai apropiat relațiile dintre SIS și FSB se vor „îmbunătăți radical”, fiind eliminate toate piedicile în activitatea comună.
De asemenea, s-a afirmat ca majoritatea gafelor politice, pe care le comite actuala guvernare, sunt înlăturate doar la intervenția nemijlocită a „experților” ruși. Drept exemplu Rusnac a adus faptul căderii iminente a conducerii comuniste în martie 2002, din timpul acțiunilor de protest, cădere care s-ar fi produs în cazul în care nu ar fi intervenit la timp serviciile ruse.
De asemenea, Rusnac a menționat că Moscova este satisfăcută de modul în care „în ultimul timp conducerea Republicii Moldova înfăptuiește anumite planuri tactice ruse”, nemenționând despre ce anume este vorba. Rusnac urma să revină la Moscova la 7 august 2003.
Conform surselor ruse, Rusnac era candidatura FSB la funcția de viitor șef al SIS. În momentul redactării materialului, sursa menționa că Rusnac de afla în funcția sa de la Moscova de 3 ani (din vara anului 2000).