În 24 ianuarie 1859 a avut loc Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Mica Unire de la 1859 a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.
Unirea celor două principate a fost un proces care a început în 1848, bazat pe puternica apropiere culturală și economică
între cele două țări. În anul 1848 s-a realizat uniunea vamală
între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail
Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În Moldova, Alexandru Ioan Cuza a fost
ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859, urmând ca într-o ședință secretă a
Adunării, deputatul Vasile Boerescu sa-l propuna domnitor si in Muntenia, la 24 ianuarie
1859, aceasta fiind acceptată în
unanimitate. Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de
Poarta Otomană și de Austria drept o încălcare a Convenției de la Paris,
însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleși în
cele două Principate să fie persoane separate,
În 1862, cu ajutorul unioniștilor din
cele două țări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul,
realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866,
unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de
Hohenzollern-Sigmaringen. Prin Constituția adoptată la 1 iulie 1866,
Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca la 1
decembrie 1918 s-a înfăptuit Marea Unire a Transilvaniei
cu România creându-se actualul stat.
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul
unirii de la 24 ianuarie 1859 se trăgea dintr-o veche familie de
moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi,
ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la
Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori,
între ei Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia
bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată.
S-a căsătorit în 1844 cu Elena Rosetti. In timpul evenimentelor din 1848 Cuza a fost în primele rânduri. A
luat cuvântul la adunarea de la hotelul „Petersburg”
din Iaşi, cerând înfăptuirea unor reforme democratice. Printre
fruntaşii adunării arestaţi din ordinul domnitorului Mihai Sturza s-a
aflat şi Cuza; a reuşit apoi să scape de sub pază şi să fugă în
Transilvania. Cuza are ocazia să participe la Marea Adunare de la Blaj
de la 3/15 mai 1848, după care se retrage în Bucovina. În timpul
domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi în perioada
pregătirii Unirii îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca forma de
protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din
Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei
liberale, nu radicale însa, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii
celor doi Sturza care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie
1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în
Moldova.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deși
scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României
moderne. Prin recunoașterea Unirii depline, crearea primului Parlament
unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale:
adoptarea primei Constituții românești, reforma electorala,
secularizarea averilor mănăstirești, reforma agrara, a învățământului,
domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a
României.
Primul pas important pe calea
înfăptuirii statului național unitar român a fost făcut la 24 ianuarie
1859, dar Marea Unire a avut loc în 1918 în Alba Iulia.
