BUGETUL PERSONAL AL SCRIITORULUI ȘI FOAMEA PE CARE VOR ALEȘII SĂ I-O TIMBREZE

Corneliu  LEU

        Mă sună confrații agitați, confrații indignați, confrații nedumeriți de ceea ce vor aleșii lor  din Uniuni, precum și aleșii aleșilor lor din Parlament cu acest timbru; și mă acuză că stau insensibil, privind cu prea mult calm.

            Mă sună, dintre cunoscuți, telespectatorii mai obiectivi și mă-ntreabă ce părere am despre ce se tot spune la televizor, că timbrul ar schimba soarta famelică a scriitorului.

            Mă sună profesioniști buni care mă-ntreabă dacă avem ceva de câștigat din asta și mă sună grafomani care speră că, ieșind scandal, să-i primească și pe ei în Uniunea Scriitorilor.

            Mă sună, mă sună, mă sună!...

            Înainte vreme aș fi spus că telefonul meu sună-ntr-una ca la Gara de Nord; dar cu foamea asta generală, în care nu mai sunt bani pentru biletul de tren, singura comparație e cu urgențele de la unu, unu, doi!... Mă sună, iar eu nu pot să răspund fiindcă râd și râd și râd...

            Nu, nu râd de moftul lor, al celor care spun populist că fac toată această tevatură pentru mine și pentru nivelul meu de trai; nici de rafinamentul celor care vorbesc elevat despre „condiția creatorului”!... Nu.  Fiindcă asta nu e de râs. Logica simplă îmi spune că, pentru mine, ca scriitor pe piața liberă, care depind de modul în care mi se vând cărțile, orice scumpire mă îndepărtează de cumpărător, deci mă lasă mai flămând. Eu știu clar că doar relația mea intermediată de editor, cu cititorul care mă cumpără, îmi face masa mai bogată sau mai săracă. În vreme ce relația încasărilor mele intermediată de o organizație ce le timbrează, acoperă cel mult salariile celor care o timbrează. Așa că nu mă bag în această poveste și, la fel cum cetățeanul agresat de fiscalitate se roagă la Dumnezeu să nu-l mai binecuvinteze guvernul cu vreo taxă, eu sunt mulțumit cu orice stare care nu-mi alungă sau nu-mi împuținează cititorii.

            Pentru că, așa cum vedeau autorii ratatei prevederi legislative, banii pe timbru trebuie să se fure  din punga autorului, lăsându-l fără cititiori și  facându-i pe editori să dea banii înainte, precum știm noi unde: La casa de toleranță a guvernului fiscalist!...  De aici ar fi urmat, chipurile, să se împartă cu organizații asociative care nu-i redistribuie niciodată la toți membrii, ci numai între o mică parte a lor. Deci, beneficiari ar fi câțiva, iar  perdanții sunt marea masă de creatori la care se adaugă editorii sau producătorii lor, plus cititorii cărora li se bagă mâna-n buzunar pentru o taxă de vreo șapte ori mai mare.

            Și atunci, vă veți întreba, desigur: Ce naiba găsesc de râs?!

            Găsesc de râs toate argumentele caduce pe care le-au rostit aseară la un post TV niște staroști de breaslă artistică - președinți care, au și recunoscut că „Încasând timbrul, își pot plăti încălzirea pentru biroul lor”, adică un lucru care, pe mine, nu mă încălzește cu nimic... Dar găsesc de râs mai ales faptul că rizibilul nu i-a făcut să se jeneze pe parlamentarii care au luat în serios această Lege. A cărei expunere de motive, chiar dacă este semnată de doi deputați și un  senator, are stilul inconfundabil  al unui confrate de al nostru pe care de curând l-am văzut lăcrimând. Dar nu din grija pentru noi, ci din usturimea gazelor... furnizate la preț ieftin unui veros cavaler de industrie.

            Se constată, deci, că lucrurile nu stau așa cum mă acuză unii: m-a interesat și pe mine scandalul și am vrut să mă documentez. Astfel am ajuns la elementele însoțitoare ale „Legii privind  instituirea  timbrului cultural”  inițiată de  domnii parlamentari Traian Dobrinescu, Varujan Vosganian și Gigel Sorinel Știrbu, care scriu în Expunerea de motive, adică în documentul de susținere ce trebuie să fie cel mai temeinic și mai sobru la o lege :

            „...Prezentul act normativ... va înlocui Legea nr 35/1994... întrucât s-a dovedit greu aplicabilă și, în consecință, ineficientă...” – text onest și la locul lui, dar, căruia, imediat, îi urmează ca o mare tiradă de teatru sforăitor, următoarea frază ce se dorește a fi argumentativă: „...Cultura românească, deși este copilul inteligent și talentat al familiei, a fost trimisă la colțul străzii să se descurce. Și nu se descurcă la colțul străzii! Timbrul cultural poate, însă rezolva problema existenței ei...”etc, etc...

            Vai de mine, Domnule Deputat Dobrinescu, vai de mine Domnule Deputat Știrbu, mă emoționează sensibilitatea artistică a limbajului Dumneavoastră, dar nu pot crede că gogomănia cu copilul de la colțul străzii vă aparține!... De ce nu se descurcă, oare, acolo, la colțul străzii, acest copil inteligent și talentat al familiei?!

            Păi, cum o să se descurce, dacă nici un ministru nu trece pe acolo ca să-i dea și lui niște gaze mai ieftine?!... Cum o să se desurce dacă nici un președinte sau prim-vicepreședinte de Uniune nu-i dă și lui un premiu pentru opera-omnia?!... Cum o să se descurce dacă, oricât s-ar încasa acest timbru, el se cheltuiește tot pentru împingerea unora spre „Nobel”; chiar și în șoapte!.. Șoapte manipulate prin fondurile de la Copyro și mai puțin auzite de membrii de rând, pe care nu-i încălzește cu nimic timbrul!...

            În vreme ce, nouă, ni se alungă bruma de cititori, prin tentativa acestor accize umflate, ca și cum cartea se vinde ca benzina și poate suporta oscilația prețurilor artificial globalizate.

            Există o singură soluție legislativă pentru aceasta: Să acordăm imunitate parlamentară membrilor Uniunii Scriitorilor și să-i facem să aspire la premii literare pe parlamentari!...

            Vă rog frumos, luați-mă în serios și nu râdeți de acest paradox. Eu cred că - de facto - lucrul s-a și întîmplat. Poate că nu voit legislativ; dar din confuzia creată voit de unii, de vreme ce sunt în stare să împăneze cu asemenea formulări o prea cinstită și sobră expunere de motive. Și tocmai de asta, copilul inteligent și talentat își consumă genialitatea stând cu mâna-ntinsă la colțul străzii, ca și cum ar cere milă în plenul Senatului.

            Teribilă metaforă! Tare aș vrea s-o văd  analizată și comentată sub toate aspectele valențelor ei etice și estetice, într-un studiu pe care, la despărțirea de prim-vicepreședintele său, îl va semna Nicolae Manolescu.

            Pe care îl salut netimbrat, dar cu întregul meu respect colegial de cotizant la zi.

Tăcerea cetăţenilor naşte monştri

 Ziua în amiaza mare suntem furaţi de votul nostru pro-european din 30 noiembrie 2014 şi ne facem a nu vedea că ni se răpeşte una din ultimele speranţe. Să fie clar pentru toţi: tăcerea cetăţenilor naşte monştri. Despre ce este vorba?

Cunoaştem cu toţii că alegătorii şi-au spus cuvântul la urne şi au oferit 55 de mandate, din 101, pentru cursul european al R.Moldova şi implementarea Acordului de Asociere RM-UE. Foarte mulţi alegători, amintindu-şi de perioada de guvernare, s-au ţinut cu mâna de nas când au intrat în cabina de votare, dar conştientizând că votul se dădea între Rusia coruptă şi Europa civilizată, cetăţenii s-au văzut nevoiţi să mai dea o şansă formaţiunilor politice din fosta Alianţă, deşi, evident, nu meritau. La fel, este adevărat, că mulţi alegători dezgustaţi de comportamentul liderilor de partid, au votat pentru persoane concrete gen Maia Sandu, Iurie Leancă, Natalia Gherman, Dorin Chirtoacă sau Monica Babuc, în speranţa ca ei să aibă posibilitatea să continue reformele de modernizare a domeniilor în care activează. Cele 3 partide parlamentare (PLDM, PD, PL), care au venit în faţa electoratului cu un program pro-european şi au câştigat încrederea cetăţenilor şi majoritatea mandatelor, aveau datoria să asigure împreună, drumul european al R.Moldova. Conform voinţei populare şi rezultatelor scrutinului, se cerea să se constituie o Alianţă majoritară pe principiile şi prevederile Acordului de Asociere RM-UE, dar în acest moment crucial pentru viitorul ţării, interesele geopolitice ale Kremlinului s-au intersectat cu interesele criminale ale reţelelor mafioto-oligarhice de la Chişinău de a jefui republica în continuare şi, în rezultat, a intervenit trădarea cea mare. În decembrie şi ianuarie, când alegătorii aşteptau „naşterea în chinuri” a Alianţei, cei din afară şi de acasă care ne vor răul, au conceput următorul plan diabolic: 1. A mima cursul european pentru a obţine bani de la UE şi a nu trezi revolta alegătorilor, dar fără a atinge clanurile corupte, justiţia, politicienii şi, în ansamblu, sistemul oligarhic; 2. A crea o Alianţă parlamentară minoritară care să dea vina permanent pe Ghimpu şi să justifice eşecurile lor în implementarea reformelor de bază în justiţie, economie, agricultură, dezvoltare comunitară etc.; 3. A minţi şi prosti cetăţenii moldoveni prin propagandă şi mass-media docilă că Alianţa „Moldova Europeană” e făcută doar din PLDM şi PD, fără comunişti, deşi, în realitate, ultimul cuvânt în orice decizie politică e după Voronin.

În fond, rezultatele acestui plan se rezumă la profanarea ideii de integrare europeană în societatea moldovenească, compromiterea Acordului de Asociere RM-UE, nedepunerea cererii de aderare, şi, în final, schimbarea orientării politice a R.Moldova dinspre Europa către Rusia, chiar dacă majoritatea alegătorilor au votat pentru apropierea de Uniunea Europeană. Aşa-zisele negocieri au fost întinse mai bine de 2 luni pentru a crea o stare de apatie în societate, pentru a aţipi vigilenţa cetăţenilor şi a evita protestele de masă ale alegătorilor trădaţi şi, de a prezenta mascarada şi circul lor din Parlament, ca pe o „salvare” a R.Moldova.

 Situaţia reală nu e gravă, ci foarte gravă, fiindcă este uzurpată voinţa majorităţii alegătorilor exprimată la 30 noiembrie 2014, se dă cu tifla în sacrificiile tinerilor din aprilie 2009 şi se calcă în picioare zbaterile de peste un sfert de veac a tuturor moldovenilor, care au luptat pentru independenţă, libertate, democraţie şi integrare europeană. Tot ce s-a produs  după alegerile parlamentare e mai mult decât un naufragiu ruşinos al „democraţilor”, e un faliment total al autorilor şi formaţiunilor politice implicate în deturnarea cursului european al R.Moldova.

E o iluzie că poporul poate fi minţit la infinit: faptele arată încotro vă îndreptaţi, pretinşi europeni. Explicaţi-ne cum o să faceţi reforme în justiţie când aveţi în Parlament doar 42 de mandate, când pentru a vota o lege organică vă trebuie, cel puţin, 51 de voturi? Cum şi cu cine aţi pornit la drum? De ce naşteţi un guvern minoritar fără o acoperire politică? Dacă aveţi înţelegeri, aranjamente cu comuniştii, ieşiţi în public şi spuneţi întregii societăţi! De ce prostiţi oamenii necăjiţi şi chinuiţi de viaţa de coşmar, pe care le-aţi creat-o? Dacă aveţi spaimă de legile din Europa, dacă ştiţi că unii dintre voi aţi adunat averi furate, dacă în Uniunea Europeană nu puteţi dicta justiţiei să vă protejeze hoţiile, ieşiţi în faţa oamenilor şi spuneţi-le deschis că preferaţi împărăţia lui Putin, fiindcă acolo toţi tâlharii şi groparii propriului popor şi stat, ca Ianucovici, sunt protejaţi. De ce nu aveţi curaj să recunoaşteţi că în următorii 4 ani veţi jupui R.Moldova împreună cu comuniştii? Ne-aţi furat votul ziua în amiaza mare şi acum aşteptaţi recunoştinţa noastră că aţi salvat R.Moldova? Încetaţi să îndobitociţi oamenii ca Dodon şi să vă bateţi joc de poporul disperat.

Astăzi, ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii, este că cei care s-au dat drept europeni şi ne-au cerut votul, nu ne duc în Europa, ci în Rusia mafiotă şi coruptă a lui Putin. Dodon o spune în faţă, iar pseudo-democraţii nu au nici atâta curaj, ci stau în spatele lui Voronin şi ne spun gogoaşe cât sunt de anticomunişti şi europeni. Aruncaţi-vă masca, fariseilor! Aţi adus R.Moldova la un naufragiu ruşinos. Voi, mogulilor şi oligarhilor, după ce aţi ars Declaraţia de Independenţă, aţi pus la cale să ardeţi şi Acordul de Asociere RM-UE. N-o să vă meargă! Să nu credeţi că sunteţi pe veci în afara răspunderii pentru faptele voastre.

                                                                                                                             

Alecu RENIŢĂ,

semnatar al Declaraţiei de Independenţă a R.Moldova