Corneliu LEU
Mă
sună confrații agitați, confrații indignați, confrații nedumeriți de
ceea ce vor aleșii lor din Uniuni, precum și aleșii aleșilor lor din
Parlament cu acest timbru; și mă acuză că stau insensibil, privind cu
prea mult calm.
Mă sună, dintre cunoscuți, telespectatorii mai obiectivi și mă-ntreabă
ce părere am despre ce se tot spune la televizor, că timbrul ar schimba
soarta famelică a scriitorului.
Mă sună profesioniști buni care mă-ntreabă dacă avem ceva de câștigat
din asta și mă sună grafomani care speră că, ieșind scandal, să-i
primească și pe ei în Uniunea Scriitorilor.
Mă sună, mă sună, mă sună!...
Înainte vreme aș fi spus că telefonul meu sună-ntr-una ca la Gara de
Nord; dar cu foamea asta generală, în care nu mai sunt bani pentru
biletul de tren, singura comparație e cu urgențele de la unu, unu,
doi!... Mă sună, iar eu nu pot să răspund fiindcă râd și râd și râd...
Nu, nu râd de moftul lor, al celor care spun populist că fac toată
această tevatură pentru mine și pentru nivelul meu de trai; nici de
rafinamentul celor care vorbesc elevat despre „condiția creatorului”!...
Nu. Fiindcă asta nu e de râs. Logica simplă îmi spune că, pentru mine,
ca scriitor pe piața liberă, care depind de modul în care mi se vând
cărțile, orice scumpire mă îndepărtează de cumpărător, deci mă lasă mai
flămând. Eu știu clar că doar relația mea intermediată de editor, cu
cititorul care mă cumpără, îmi face masa mai bogată sau mai săracă. În
vreme ce relația încasărilor mele intermediată de o organizație ce le
timbrează, acoperă cel mult salariile celor care o timbrează. Așa că nu
mă bag în această poveste și, la fel cum cetățeanul agresat de
fiscalitate se roagă la Dumnezeu să nu-l mai binecuvinteze guvernul cu
vreo taxă, eu sunt mulțumit cu orice stare care nu-mi alungă sau nu-mi
împuținează cititorii.
Pentru că, așa cum vedeau autorii ratatei prevederi legislative, banii
pe timbru trebuie să se fure din punga autorului, lăsându-l fără
cititiori și facându-i pe editori să dea banii înainte, precum știm noi
unde: La casa de toleranță a guvernului fiscalist!... De aici ar fi
urmat, chipurile, să se împartă cu organizații asociative care nu-i
redistribuie niciodată la toți membrii, ci numai între o mică parte a
lor. Deci, beneficiari ar fi câțiva, iar perdanții sunt marea masă de
creatori la care se adaugă editorii sau producătorii lor, plus cititorii
cărora li se bagă mâna-n buzunar pentru o taxă de vreo șapte ori mai
mare.
Și atunci, vă veți întreba, desigur: Ce naiba găsesc de râs?!
Găsesc de râs toate argumentele caduce pe care le-au rostit aseară la
un post TV niște staroști de breaslă artistică - președinți care, au și
recunoscut că „Încasând timbrul, își pot plăti încălzirea pentru biroul
lor”, adică un lucru care, pe mine, nu mă încălzește cu nimic... Dar
găsesc de râs mai ales faptul că rizibilul nu i-a făcut să se jeneze pe
parlamentarii care au luat în serios această Lege. A cărei expunere de
motive, chiar dacă este semnată de doi deputați și un senator, are
stilul inconfundabil al unui confrate de al nostru pe care de curând
l-am văzut lăcrimând. Dar nu din grija pentru noi, ci din usturimea
gazelor... furnizate la preț ieftin unui veros cavaler de industrie.
Se constată, deci, că lucrurile nu stau așa cum mă acuză unii: m-a
interesat și pe mine scandalul și am vrut să mă documentez. Astfel am
ajuns la elementele însoțitoare ale „Legii privind instituirea timbrului cultural”
inițiată de domnii parlamentari Traian Dobrinescu, Varujan Vosganian
și Gigel Sorinel Știrbu, care scriu în Expunerea de motive, adică în
documentul de susținere ce trebuie să fie cel mai temeinic și mai sobru
la o lege :
„...Prezentul
act normativ... va înlocui Legea nr 35/1994... întrucât s-a dovedit
greu aplicabilă și, în consecință, ineficientă...” – text onest și
la locul lui, dar, căruia, imediat, îi urmează ca o mare tiradă de
teatru sforăitor, următoarea frază ce se dorește a fi argumentativă: „...Cultura
românească, deși este copilul inteligent și talentat al familiei, a
fost trimisă la colțul străzii să se descurce. Și nu se descurcă la
colțul străzii! Timbrul cultural poate, însă rezolva problema existenței ei...”etc, etc...
Vai de mine, Domnule Deputat Dobrinescu, vai de mine Domnule Deputat
Știrbu, mă emoționează sensibilitatea artistică a limbajului
Dumneavoastră, dar nu pot crede că gogomănia cu copilul de la colțul
străzii vă aparține!... De ce nu se descurcă, oare, acolo, la colțul
străzii, acest copil inteligent și talentat al familiei?!
Păi, cum o să se descurce, dacă nici un ministru nu trece pe acolo ca
să-i dea și lui niște gaze mai ieftine?!... Cum o să se desurce dacă
nici un președinte sau prim-vicepreședinte de Uniune nu-i dă și lui un
premiu pentru opera-omnia?!... Cum o să se descurce dacă, oricât s-ar
încasa acest timbru, el se cheltuiește tot pentru împingerea unora spre
„Nobel”; chiar și în șoapte!.. Șoapte manipulate prin fondurile de la
Copyro și mai puțin auzite de membrii de rând, pe care nu-i încălzește
cu nimic timbrul!...
În vreme ce, nouă, ni se alungă bruma de cititori, prin tentativa
acestor accize umflate, ca și cum cartea se vinde ca benzina și poate
suporta oscilația prețurilor artificial globalizate.
Există o singură soluție legislativă pentru aceasta: Să acordăm
imunitate parlamentară membrilor Uniunii Scriitorilor și să-i facem să
aspire la premii literare pe parlamentari!...
Vă rog frumos, luați-mă în serios și nu râdeți de acest paradox. Eu
cred că - de facto - lucrul s-a și întîmplat. Poate că nu voit
legislativ; dar din confuzia creată voit de unii, de vreme ce sunt în
stare să împăneze cu asemenea formulări o prea cinstită și sobră
expunere de motive. Și tocmai de asta, copilul inteligent și talentat
își consumă genialitatea stând cu mâna-ntinsă la colțul străzii, ca și
cum ar cere milă în plenul Senatului.
Teribilă metaforă! Tare aș vrea s-o văd analizată și comentată sub
toate aspectele valențelor ei etice și estetice, într-un studiu pe care,
la despărțirea de prim-vicepreședintele său, îl va semna Nicolae
Manolescu.
Pe care îl salut netimbrat, dar cu întregul meu respect colegial de cotizant la zi.
Cred ca te suna altcineva.... si ca de obicei confundezi din confuzia cu care te-ai nascut!
RăspundețiȘtergere